Anchetă la Spitalul Județean din Deva după ce șeful CJ Hunedoara a...

Anchetă la Spitalul Județean din Deva după ce șeful CJ Hunedoara a mers „sub acoperire” și nu a fost băgat în seamă 45 de minute

2
DISTRIBUIȚI

Președintele CJ Hunedoara s-a dat drept pacient pentru a vedea cum este tratat de personalul din cadrul UPU a Spitalului Județean Deva, după ce acesta a primit mai multe sesizări pe această temă.

Politicianul a mers la UPU Deva însoţit de un bărbat care filma cu camera ascunsă, fără a se prezenta ca şef al Consiliului Judeţean Hunedoara, instituţie în subordinea căreia se află unitatea medicală. Purtea mască şi hainele cu care lucrase mai devreme în grădină şi nu a fost recunoscut de angajaţii spitalului.

„În ultimele luni, am primit numeroase sesizări în legătură cu modul în care sunt primiţi şi trataţi pacienţii care ajung la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva. Cea mai recentă, sâmbătă seară. Tocmai terminasem munca de acasă, în grădină, când am fost informat că un pacient în vârstă aştepta de mai bine de o oră şi jumătate ca cineva să se ocupe de el. A fost momentul în care am decis să merg personal la UPU, să constat personal ce şi cum se întâmplă acolo. Nu mi-am schimbat hainele, am pornit imediat spre spital.


Era ora 21:30”, a scris Laurenţiu Nistor, pe pagina sa de Facebook. Pe hol, un pacient i s-a plâns că aştepta de o oră şi jumătate, într-un scaun cu rotile, să fie îngrijit. „Ştiu că sunteţi de la 8. De atunci tot avem Ortopedie înăuntru. Nu pot să vă bag peste alt pacient de ortopedie”, i-a spus o angajată a spitalului. În acelaşi timp, arată filmarea realizată pe ascuns, infirmiera s-a arătat revoltată că este „agresată” de însoţitoarea unui alt pacient, care a întrebat-o când poate fi primit tatăl său în cabinet. Un angajat al spitalului i-a spus femeii nemulţumite: „dacă nu vă convine, chem paza şi vă scoate afară”, arată filmarea.

Laurenţiu Nistor s-a prezentat, în cele din urmă, angajaţilor spitalului şi le-a reproşat acestora faptul că pacienţii nu sunt trataţi corect în secţia spitalului. „Din păcate, ajuns la UPU, majoritatea sesizărilor s-au confirmat. «Pacientul» Nistor a primit acelaşi tratament: 45 de minute în care, deşi le-am spus asistentelor că mă simt foarte rău şi nu pot merge să-mi fac singur fişa de internare, nimeni nu m-a luat în seamă”, a adăugat şeful CJ Hunedoara. Acesta susţine că vor fi luate măsuri drastice faţă de cei care continuă să aibă atitudine nepotrivită faţă de pacienţi. „Modul în care se vorbeşte şi sunt reclamaţii faţă de UPU Deva este inadmisibil”, a reclamat acesta. Cadrele medicale i-au răspuns că aveau alţi pacienţi de care se ocupau în zecile de minute în care noii veniţi au aşteptat pe hol.

2 COMENTARII

  1. poftim, „eroii”. de nu v-ar lua dracu’ de angajati la stat. „medici”… „medici” si „doctori” care pur si simplu urineaza pe juramantul lui hipocrate. ultimele jigodii de pe pamant

  2. nu ia mers cu pilele si acum se da ranit , domnu vedeta de televiziune , nu merge bre cu spaga ,gata s-a terminat , astepti ca noi toti la rand

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.