CJ Timiș face demersuri pentru extinderea rețelei de gaz în județ

CJ Timiș face demersuri pentru extinderea rețelei de gaz în județ

0
DISTRIBUIȚI

Proiectul de hotărâre privind aprobarea obiectivului de investiții „Înființare sistem inteligent de distribuție gaze în comunele Boldur, Nițchidorf, Darova, Pădureni, Racovița, Sacoșu Turcesc, Tormac, Victor Vlad Delamarina, Știuca, Găvojdia și extindere rețea distribuție gaze în comuna Belinț, județul Timiș” a fost aprobat, joi, de consilierii județeni, reuniți în cadrul unei ședințe.

Investiția este una foarte mare, astfel că Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Distribuție Gaz Timiş Centru dorește să acceseze fonduri prin Programul național „Anghel Saligny”.

„Știm cu toții cât de importantă este alimentarea cu gaze naturale independent, adică să putem să ne gestionăm, ținând cont de toată situația. Știți că în urmă cu aproximativ patru ani am pornit cele cinci Asociații de Dezvoltare Intercomunitară privind distribuția de gaze naturale, proiecte importante pentru că acoperim aproximativ 70 de localități de pe raza județului Timiș, privind distribuția de gaze naturale.

Astăzi s-a aprobat pentru asociație acest obiectiv de investiții, dar amendamentul a fost ca CJT să devină parte activă și cu susținere financiară pentru că la ADI Centru, din  bugetul local, cofinanțarea este de 11,5 milioane de lei, ceea ce autoritățile locale nu au capacitatea să susțină această cofinanțare, e important să fie CJT partener activ financiar în susținerea acestor proiecte.

Sunt primării cu buget foarte mic la secțiunea de Dezvoltare, două milioane de lei din care să asigure 1,2 milioane lei numai pentru gaz, nu este cea mai bună variantă.


Au aprobat acest sistem în ideea că este un termen limitat pentru depunerea proiectului, dar sunt ferm convins că  dacă obține finanțarea se poate reașeza suma pentru bugetele locale”, a declarat, după plenul CJT, consilierul județean Călin Dobra.

Președintele administrației județene, Alin Nica, a spus că instituția încearcă să vadă cum poate compensa acest neajuns și să ajute la cofinanțare, dacă este nevoie, dar mai întâi trebuie să aibă un dialog cu primăriile pentru a afla care sunt nevoile și care sunt planurile lor în această direcție, iar apoi să vină cu măsurile de sprijin.

„Noi avem un proiect astăzi adoptat în cadrul ședinței de consiliu județean, practic primul proiect propus de către autoritățile publice locale, asociate într-un ADI, unul dintre cele cinci ADI-uri pentru a obține finanțare prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny. Acesta este unul dintre proiectele adoptate astăzi, sunt mai multe comune care vor beneficia de finanțare, dacă proiectul va fi declarat câștigător. Sper ca și celelalte ADI să facă același lucru, noi de la CJT suntem deschiși să sprijinim inclusiv financiar aceste inițiative locale pentru că alimentarea cu gaz crește gradul de confort din casele timișenilor, alături de celelalte servicii publice, apă canal, asfaltări de străzi sau curent electric. Mai întâi să câștigăm finanțarea, sumele alocate la nivel național sunt de 7,5 miliarde de lei, plus cinci miliarde lei pentru proiectele declarate eligibile, dar care nu au primit finanțare pe POIM (Programul Operațional Infrastructura Mare). Acest proiect se încadrează în prima categorie de proiecte. Făcând un calcul sumar, la nivelul fiecărui județ, dacă ar fi să se împartă egal, ar veni 180 milioane lei. Acest proiect are o valoare de 160 milioane de lei, s-ar încadra în această marjă, dar nu ar mai rămâne loc pentru alte finanțări. Vedem câte din proiecte vor fi depuse pe Anghel Saligny și atunci vedem câte vor fi eligibile și atunci vom face o concluzie”, a precizat președintele CJ Timiș, Alin Nica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.