Clubul Rotary Cetate Timișoara susține renovarea sediului UAP din Parcul Justiției

Clubul Rotary Cetate Timișoara susține renovarea sediului UAP din Parcul Justiției

0
DISTRIBUIȚI

Clubul Rotary Cetate Timișoara a ales să susțină în anul rotarian în curs un proiect special și important, foarte relevant în avanpremiera anului Capitalei Culturale Europene Timișoara 2023 – reabilitarea sediului Uniunii Artiștilor Plastici din Parcul Justiției.

Este o clădire aflată în zona centrală și care a rămas în uitare din multe motive care se pierd în negura vremurilor. Aici și-au desăvârșit performanțele artistice mari nume ca Victor Gaga, Romul Nuțiu, Leon & Xenia Vreme, Constantin Flondor, Delia Dumitrașcu, Lidia Ciolac, Szakats Bela, Toma Viorel, Octavian Maxim, Virginia Baz Baroiu, Daniela Constantin și Remus Irimescu.

Această clădire reprezentativă pentru cultura și arta timișoreană are nevoie de ajutor. Este un centru esențial atât din punct de vedere al istoriei și tradiției culturale timișorene cât și al poziționării în zona zero a orașului.

Proiectul implică lucrări de refacere a acoperișului, a fațadei dar și intervenții suplimentare de refacere a burlanelor, jgheaburilor, de consolidare pe alocuri, de modernizare.

Este un moment în care Clubul Rotary Cetate Timișoara este solidar cu arta timișoreană, cu tot ceea ce reprezintă istoria culturală a acestui oraș dar și cu prezentul efervescent din punct de vedere creativ și cu viitorul care va scrie în 2023 o importantă pagină pentru Timișoara.

Faptul că vom fi Capitală Europeană a Culturii este un motiv de mândrie dar implică și responsabilitate din partea tuturor.

„Credem că proiectul nostru va aduce un aport semnificativ la tot ce înseamnă cultura timișoreană în anul 2023 dar și mai apoi, pentru că vom lăsa moștenire ceva ce va dăinui cel puțin pentru următorii 20-30 de ani. Este un proiect ambițios care are o valoare totală de aproape 100.000 de euro. Balul Rotary Cetate Timișoara, desfășurat sub genericul „Susținem arta în Cetate” a avut sâmbătă și o licitație de artă, cu lucrări donate de artiști reprezentantivi, în urma căreia a fost strânsă aproape toată suma necesară.

Generozitatea unor sponsori precum: Hamilton Central Europe, Log Expert Development, Litens Automotive Group, Aur’a Mineral Water, Cons Electrificarea Instal, Fireshow, Cool Bike Team, CIT Group, Gauss, Cramele Recas, Satimpex, TUI, Teilor, Ultramarin, Ovidiu Șandor, Dan Popa, dar și participarea la eveniment a peste două sute de persoane, au făcut posibilă strângerea de fonduri pentru proiectul amintit”, spune președintele Clubului Rotary Cetate Timișoara, Eleodor Coptil.

Clubul Rotary Cetate Timișoara și-a propus întotdeauna să facem lucruri bune și trainice, lucruri importante și cu vizibilitate, așa cum se întâmplă și cu proiectul „Salvăm casa de creație a Uniunii Artiștilor Plastici din Timișoara”.

Clubul a mai realizat proiecte care n-au primit nicio șansă inițial dar s-au dovedit de succes în final: Căminul pentru persoane vârstnice de la Comloșu Mare, proiectul Zece Școli de nota 10, Biberoneria de la Maternitatea Bega sau statuia lui Traian Vuia de la Aeroportul Internațional Timișoara.

Proiectul de renovare va începe în câteva săptămâni.


Clădirea are o vechime de 112 ani, este a statului român, iar prin Ministerul Culturii a fost dată în folosința Uniunii Artiștilor Plastici fililala Timișoara pentru perioada de existență a acestei entități în care sunt înscriși peste 200 de membri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.