Discuții pe o temă sumbră din istoria României, subiectul spectacolului de...

Discuții pe o temă sumbră din istoria României, subiectul spectacolului de la Teatrul German din Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Teatrul german din Timișoara organizează vineri, 29 aprilie, începând cu ora 18:00, la Centrul de Proiecte de pe strada V. Alecsandri nr. 1, o întâlnire al cărei subiect este un eveniment din istoria recentă a României –  vânzarea etnicilor germani de către regimul comunist și consecințele acestui negoț cu oameni, cel mai mare din secolul XX. Discuția, la care sunt invitați să participe, alături de public, și artiști, profesori universitari, cercetători și jurnaliști timișoreni, pornește de la cea mai nouă premieră a teatrului, un spectacol documentar care reunește filmul, teatrul și fotografia.

La discuție vor fi invitați Carmen Lidia Vidu, regizoarea spectacolului „Oameni. De vânzare”, și Mădălin Hodor, istoric și cercetător CNSAS, absolvent al Facultăţii de Istorie a Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi, care a documentat recrutarea lui Victor Atanasie Stănculescu, mecanismele generatoare de panică și dispersarea demonstranților de la mitingul organizat de Nicolae Ceaușescu în 21 decembrie 1989 din Piața Palatului și a ajutat la deconspirarea unor colaboratori notabili ai Securității – lucrători, nomenclaturiști și militari – cât și a unor acțiuni secrete ulterioare anului 1989.


În 2018 a publicat o listă pe care figurau intelectuali și alte personalități care au colaborat în mai 1985 cu unitatea Securității care supraveghea emigrația românească.

Această a doua colaborare a teatrului german cu Carmen Lidia Vidu, regizorul spectacolului de succes „Jurnal de România. Timișoara”, abordează comerțul cu etnici germani din România comunistă care între anii 1969-1989 au fost vânduți Republicii Federale Germane, probabil cel mai mare trafic de persoane din secolul XX, în timp ce propaganda oficială avertiza asupra „abisurilor” lumii libere. Este un spectacol despre dispariția unei comunități, despre eforturile pe care membrii acesteia le făceau pentru părăsirea mediului ostil în care trăiau și despre demonizarea dorinței acestora de a îndrăzni să viseze la viitorul lor într-un stat mai liber și mai prietenos cu cetățenii săi. Carmen Lidia Vidu alege o cale pe care puțini o urmează: aceea de a aborda teme și subiecte istorice și de a provoca o reacție prin ridicarea unor întrebări sociale și politice ale prezentului. Ea continuă tradiția teatrului documentar, ale cărui începuturi în spațiul cultural german datează de la Erwin Piscator (1893 – 1966), și pe care astăzi o contiuă elvețianul Milo Rau.

Participarea la această întâlnire este gratuită.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.