Două expoziții de grafică, cu lucrări ale unor studenți din mai multe...

Două expoziții de grafică, cu lucrări ale unor studenți din mai multe țări, deschise astăzi la Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest Timișoara – specializarea grafică, în parteneriat cu Universitatea Națională de Arte din București – departamentul de grafică, organizează în luna aprilie două expoziții importante atât pentru schimburile academice naționale și internaționale cât și pentru publicul timișorean, amator de artă. Coordonatorii proiectelor, prof. univ. Adriana Lucaciu de la Facultatea de Arte și Design-UVT și lect. univ. dr. Ovidiu Croitoru de la Universitatea Națională de Arte din București aduc grafica în prim plan și pun în lumina galeriilor timișorene creațiile studenților și ale profesorilor din cele două centre universitare.

Expoziția „Student 2022/GRAFICĂ” deschisă la galeria Mansarda a Facultății de Arte și Design între 4 și 15 aprilie, reunește lucrări de licență și masterat – grafică și grafică publicitară și de carte din cadrul celor două universități, reunind desene, compoziții de șevalet realizate în tehnici grafice specifice sau în tehnici ale gravurii, cărți bibiofile sau obiect și afișe care etalează fantezia și ingeniozitatea studenților expozanți.

Cel cel de-al doilea eveniment, „GRAFICĂ&sculptură”, este găzduit de Galeria Helios a Uniunii Artiștilor Plastici, filiala Timișoara, din 4 până în 22 aprilie.


Loc al unui dialog vizual inedit, prilejuit de întâlnirea pe simeze a unor reputați artiști din București, Timișoara, Bulgaria și Turcia, expoziția graficienilor și sculptorilor vorbește prin limbajul comun al semnelor vizuale despre condiția umană și timp, despre personaje imaginare și natură, despre rațiune și sensibilitate, despre comunicare și prietenie. Cei 40 de artiști expozanți sunt Carmen Apetrei, Anca Boeriu, Oana Bordeanu, Andrei Ciubotaru, Anca Coller, Giulia Crețulescu, Ovidiu Croitoru, Elena Bobi Dumitrescu, Eugen Alexandru Gustea, Felicia Ionescu, Stela Lie, Constantin Medeleanu, Mihai Rusen, Matei Șerban, Cristian Țardel, Dana Vasiliu (Universitatea Națională de Arte din București) / Vică Adorian, Daniel Apostu, Elena Aronoaie-Adorian, Marcel Breilean, Mirela Cerbu, Laura Duduleanu, Ion Gherman, Adriana Lucaciu, Bogdan Matei, Remus Rotaru, Bianca Tulea, Mihai Zgondoiu (Facultatea de Arte și Design, Universitatea de Vest din Timișoara) / Rumen Bogdanov, Valeri Chakalov, Petyo Damyanov, Denisa Spasova (Universitatea din Shumen, Bulgaria) / Mustafa Cevat Atalay, Dalila, Bige Gürses, Melihat Tuzun (Universitatea Tekitdag Namik Kemal, Turcia); Umut Germec, Ezgi Yemenicioğlu, Kubra Yıldız (Universitatea Canakkale Onsekiz Mart, Turcia)  / Zerrin Pehlivan (Universitatea Gaziantep, Turcia).

Vernisajul expoziției va avea loc miercuri 13 aprilie la ora 18:00 și va fi prezentată de prof. univ. dr. Camil Mihăescu, decanul Facultății de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara și lect. univ. dr. Andreea Lazea, director al departamentului de arte vizuale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.