Expoziție de fotografie urbană, la Timișoara

Expoziție de fotografie urbană, la Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Expoziția de fotografie urbană „Mesaje de dezinteres public”, semnată de Oana Puicănescu, un demers artistic inedit în Timișoara, care descoperă o lume ascunsă vederii, va fi găzduită de galeria Pygmalion de la Casa Artelor, din data de 28 aprilie. Vernisajul va avea loc la ora 19:00 iar cel care va rosti cuvântul de deschidere este psihologul Mircea Dragu.

„Ajunge să facem câțiva pași în afara locuinței ca să ne găsim înconjurați de mesaje pe stâlpi, ziduri, geamuri și vitrine.


Dar de câte ori chiar le vedem? Fotografia mea incită la explorări. Ce îi împinge pe unii să-şi scrijelească, lipească şi vopsească sufletul şi vrerile, spre cunoştinţa tuturor?  Haideți să aflăm împreună ce au vrut să zică autorii acestor mesaje de dezinteres public”, explică Oana Puicănescu demersul ei.

„Expoziția îi provoacă pe privitori să fie la rându-le expozanți. Toți cei care au fotografii cu mesaje sau anunțuri inedite sau haioase sunt poftiți să le posteze pe pagina de Facebook a expoziției începând cu ziua vernisajului și până în data de 10 mai. Cele mai interesante vor fi printate și expuse în Galeria Pygmalion, în 14 mai, de Noaptea Muzeelor”, este invitația lansată de gazdele expoziției.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.