Incendiu într-o gospodărie din Arad. O femeie a avut nevoie de îngrijiri...

Incendiu într-o gospodărie din Arad. O femeie a avut nevoie de îngrijiri medicale

0
DISTRIBUIȚI

Un incendiu a cuprins astăzi magazia aflată în curtea unei case din cartierul Grădiște, în Arad. La fața locului a intervenit Detașamentul de Pompieri Arad cu două autospeciale cu apă și spumă, un echipaj de descarcerare, 11 subofițeri și un echipaj SMURD.

„În momentul sosirii forțelor de intervenție, anexa gospodărească ardea generalizat, cu flacără deschisă pe o suprafața de 70 de metri pătrați.


După aproximativ 20 de minute de intervenție, incendiul a fost localizat, fără posibilitate de propagare. În aproximativ o oră, incendiul a fost lichidat. Echipajul SMURD a acordat primul ajutor calificat unei persoane de sex feminin, in vârstă de 30 de ani, care suferise un atac de panică în urma inhalării fumului”, a transmis ISU Arad.

Flăcările au distrus în totalitate magazia, care era construită din lemn, și bunurile din interior.

Conform ISU Arad, cauza probabilă a incendiului a fost „amplasarea necorespunzătoare a mijlocului de încălzire fată de materiale combustibile”, adică o sobă care a fost amplasată lângă peretele din lemn al anexei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.