
Alb-violeţii şi-au dezamăgit din nou susţinătorii după ce au ratat şi practic ultima şansă de a evita barajul de supravieţuire în „B”. Politehnica a fost învinsă de mai „relaxata” CSC Şelimbăr, scor 1-2 (0-2), şi rămâne la şase puncte de ultima poziţie salvatoare direct din play-out.
Meciul a început practic de la 0-1. Asta pentru că sărbătoritul zilei, Ciocâlteu, s-a simţit norocos şi l-a învins pe australianul Devenish-Meares cu un şut de la circa 30 de metri în stânga portarului. Alb-violeţii au fost imediat aproape de 0-2, dar Yameogo a reluat peste. Putea fi şi 1-1 până la pauză, Ursu (9) a trimis periculos din lovitură liberă, dar potarul a deviat in corner. Mai mult, speranţele la victoria eu scăzut considerabil înaintea pauzei, când ex-timişoreanul Alex Curtean a reluat sub bară cu capul în urma unui corner.
Poli a avut repriza a doua la dispoziţie să facă o mică minune, dar nu a reuşit. Bara transversală a fost zguduită de execuţia lui Sofran (min. 64), apoi Doru Andrei a fost ajutat de bara din dreapta lui Gal pentru a înscrie prima sa reuşită în „B”. Golul a asigurat un final foarte intens, după ce grupurile de jucători s-au ciondănit şi la pauză, dar o nouă reuşită s-a lăsat aşteptată în ciuda unor succesiuni de cornere în ultimele minute. La final galeria a chemat jucătorii la socoteală.
Poli, blocată la cota 24 puncte în clasament, pare candidatul probabil la barajul cu Braşovul din grupa B. Timişorenii au rămas la şase lungimi în spatele celeilalte „Poli”, din Iaşi, dar moldovenii îşi pot asigura salvarea în jocul cu Dunărea Călăraşi din runda următoare, atunci când şi alb-violeţii au tot teoretic o misiunea facilă, la Brăila.
Politehnica Timişoara: Devenish-Meares – Sofran, Mera (cpt.), Bocşan, Pamfile – D. Radu (46, Gerbi), Ignea (64, Zaluschi; 82, Sîntean), Lazăr, D. Andrei – Ursu, Rogosic (77, Bîrnoi). Pe bancă: Murariu – Oanea, Plumbuitu, Huminic, Bakoş. Antrenor: Nicolae Croitoru.
CSC 1599 Şelimbăr: R. Gal – Monea (cpt.), Telcean, Natea (68, Vişa), Arhirii – Cărăruş, Curtean – Vecerdea (56, Al. Luca), Ciocâlteu (87, T. Suciu), Yameogo (87, Rotar) – Yazalde (87, Ad. Cîrstean). Pe bancă: A. Şerban – Mubele, Buzan, Tătar. Antrenor: Eugen Beza.
„Aveam obiectiv să câştigăm acest joc. Era foarte important să-l câştigăm, din păcate nu am reuşit nici măcar un egal.
Ceea ce înseamnă că şansele de a evita locul de baraj sunt aproape nule. Cred că acesta e singurul lucru care contează, rezultatul, restul, ce s-a întâmplat în teren, cum a fost jocul, cred că nu mai are nicio importanţă. Din păcate am început foarte rău jocul, am început de la 0-1, am avut o perioadă destul de grea până pe la jumătatea primei reprize, după care, în final, am primit iarăşi un gol foarte uşor şi cam aşa s-a scris istoria jocului. Sigur, rezultatele sunt ale antrenorului în primul rând, dacă echipa nu a reuşit să câştige, înseamnă că nu am găsit cele mai bune mijloace şi metode să-i determin să câştige (…) Mi-am exprimat părerea şi la conferinţa de presă. Noi suntem cei care suntem datori şi din păcate am rămas datori în continuare”, a declarat Nicolae Croitoru, antrenorul principal al Politehnicii.
„Este dureros că nu am reuşit să câştigăm. Este dureros că nu am găsit cele mai bune mijloace să ne apropiem victoria. Cred că acesta era lucrul cel mai important, ca noi să demonstrăm că facem ceea ce trebuie şi că putem să ne impunem în terenul de joc…”, a adăugat tehnicianul alb-violeţilor.
În repriza a doua timişorenii l-au pierdut pe abia intratul Zaluschi, al cărui picior nu arăta deloc bine nici la final.
De partea cealaltă nou promovata din Şelimbăr a sărbătorit supravieţuirea la final.
„E o victorie mare, meritată, am muncit mult… secretul cred că e unitatea grupului. După meciul cu Viitorul Tg. Jiu a fost un moment de cotitură, şansa noastră a fost că s-a şi întrerupt campionatul şi am pus lucrurile la punct plus, cred că în iarnă noi am fost puţin cam adormiţi şi ne-am trezit la realitate. Aveam un complex în meciurile din deplasare. A venit acel meci de la Călăraşi, unde trebuia să câştigăm, pentru că era o echipă de copii, dar a fost un meci de cotitură, pentru că ne-a readus încrederea în noi iar azi aveam teoretic două şanse: a unui rezultat de egalitate, coroborat cu victoria cu Brăila eram salvaţi sau victoria, am venit să jucăm la victoria, s-a văzut, cu un adversar foarte greu, disperat… Cred că a fost decisiv (golul de 0-1) pentru că se simţea tensiunea jucătorilor de la Poli… am avut imediat o ocazie prin Yameogo. Cred că am arătat astăzi forţă şi din păcate a trebuit să ne chinuim puţin, spre final am revenit, pentru că în tur am făcut jocuri senzaţionale cu echipele din faţă. Întotdeauna jocurile cu echipele bune, importante, am reuşit să le tratăm… trebuie să văd eu personal, ca antrenor, de ce nu reuşim la meciuri mai uşoare să capacităm echipa, jucătorii”, a declarat Eugen Beza, tehnicianul sibienilor.
Acesta nu s-a ferit să spună că şi-ar dori, în viitor, postul actual al lui Nicu Croitoru: „Eu sunt foarte ataşat de Timişoara, pe suporterii celor de la Poli i-am înţeles azi, am încercat şi cu spectatorii să fiu decent, pentru că e o echipă care mă atrage mult. Sper într-un viitor să ajung să antrenez aici, pentru că e ceva ce mă atrage, la Timişoara. Eu cred că ar trebui să stea liniştiţi, că din informaţiile mele Gaz Metan nici nu-şi depune dosarul de lincenţiere şi atunci nu se pune problema… retrogradării…”.