Politehnica a remizat cu Metaloglobus într-un joc fără încurajările galeriei, cu penalty-uri...

Politehnica a remizat cu Metaloglobus într-un joc fără încurajările galeriei, cu penalty-uri ratate şi eliminări

0
DISTRIBUIȚI

Politehnica a făcut doar egal cu Metaloglobus Bucureşti. S-a încheiat 1-1 pe „Ştiinţa”, cu goluri marcate de nou intraţii Cosmin Bîrnoi, pentru gazde, respectiv Alex Potecea, în contul oaspeţilor. În prima parte, alb-violeţii neîncurajaţi de suporteri în semn de proteste, au irosit două lovituri de pedeapsă. Pe final, Ioan Mera a fost eliminat, după ce cu 20 de minute mai devreme vizitatorul Claudiu Hera văzuse „roşu” direct.

Într-o linişte neobişnuită acasă, fanii arătându-şi astfel dezamăgirea pentru evoluţiile care au dus la baraj şi nu numai, Poli putea deschide scorul în minutul 4. Iamandache a pătruns în careu şi a fost faultat de Caramalău, dar Tavi Ursu a trimis telefonat în dreapta lui Gavrilaş, care a respins în corner. Mai mult, peste alte circa 25 de minute timişorenii au beneficiat de un nou penalty – obţinut chiar de Ursu. De această dată a executat Ignea, dar Alin nu a mai marcat precum la Brăila şi mingea a sărit din bara interioară înapoi în teren şi nu unde trebuie. Prima parte a mai adus ocazii la poarta lui Metaloglobus, dar şi bucureştenii au avut apoi momente bune. În special în startul părţii secunde, când Sava (min. 52) a fost aproape de poartă, dar a fost blocat bine de Murariu, uşor în lateral.

Din minutul 64 oaspeţii au rămas în zece oameni, căci Cl. Herea l-a faultat grosolan din spate pe Sofran şi a văzut cartonaşul roşu direct din partea arbitrului Marius Omuţ. Experimentatul jucător a continuat protestele dure faţă de oficial până a părăsit cu greu terenul. La doar două minute distanţă timişorenii au profitat de superioritate şi Bîrnoi a fost găsit liber în careu de Andrei, primul punctând frumos cu un şut la colţul lung. Totuşi, „Metalo” nu s-a împăcat cu tabela şi a atacat, reuşind să obţină ceea ce gazdele trebuiau să evite să ofere, faze fixe în jurul careului. Dintr-o astfel de lovitură liberă, un alt nou intrat – Alexandru Potecea (78) – a punctat, frumos, cu un şut în vinclul din dreapta lui Murariu. Pe final timişorenii au fost aproape de gol inclusiv prin Ignea (80), dar balonul nu a mai vrut să intre în poarta lui Gavrilaş.

Remiza înseamnă doar un punct în plus (28 acum) în clasamentul care nu prea mai contează, în condiţiile în care toate datele sunt deja ştiute iar Poli va disputa acel baraj de supravieţuire cu Braşovul după jumătatea lui mai, asta dacă nu parvin alte veşti între timp, dinspre Mediaş ori Clinceni.


Cert e că în play-out a mai rămas de jucat, tot pentru conformitate, cu Poli Iaşi în deplasare.

Politehnica Timişoara: Murariu – Sofran, Mera (cpt.), Bocșan, Oanea – D. Andrei (75, Rogosic), R. Lazăr, Ignea, Ursu (75, Vukoje) – Gerbi (75, D. Radu), Iamandache (62, Bîrnoi). Pe bancă: Păduraru – Plumbuitu, Scutaru, Bakoș, Huminic. Antrenor: Nicolae Croitoru.

Metaloglobus București: Gavrilaș – Grosu, Lung, Caramalău (46, Cazan), An. Sava – Pandele (32, Negoescu; 90+1, Ad. Sîrbu), Răuță, Borțoneanu – Cl. Herea, Al. Enache (46, L. Mihai), Ov. Herea (cpt., 74, Potecea). Pe bancă: Nedelcovici – I. Roșu, R. Sîrbu, Covalciuc. Antrenor: Nicolae Grigore.

„Sigur că există o anumită presiune”

E clar că nu se poate spune azi că Poli nu a încercat, fapt subliniat de Nicu Croitoru. „Din păcate nu a fost victorie, acesta este lucrul care contează, şi poate chiar meritam victoria astăzi, dacă ar fi să ne raportăm doar la ocaziile de gol. Din păcate nu am reuşit să înscriem, avem o problemă, nu am reuşit să înscriem nici din penalty. Este al treilea executant, al treilea penalty ratat… Sigur că există o anumită presiune, situaţia nu e una care să ne dea linişte. Am avut nişte săptămâni destul de dificile, încercăm să ieşim. Eu cred că în mare parte din joc am demonstrat că facem eforturi să ieşim din starea asta în care suntem. Tocmai în ideea asta aveam nevoie de un rezultat pozitiv, care să ne dea încredere”, a declarat antrenorul principal al Politehnicii.

„Rezultatele nu au fost cele care trebuiau să fie şi atunci trebuie să fim de acord şi cu reacţia pe care galeria o are. Nici jocul nu a fost foarte bun în ultima perioadă şi atunci sunt lucruri normale la fotbal până la urmă”, a precizat Croitoru despre lipsa galeriei în mod organizat.

„Pentru noi consider că este mulţumitor acest punct, în condiţiile date. Ca să caracterizez puţin evoluţia şi partida, am avut o primă repriză, din punctul meu de vedere, execrabilă. Le-am spus şi la pauză jucătorilor. În care Poli ar fi putut să-şi ia un avans considerabil, au ratat şi două penalty-uri, dar revenind, cred că a doua repriză a fost mai bună pentru noi. Am schimbat sistemul la pauză, am schimbat şi jucători, doi la pauză plus unul pe parcursul primei reprize şi cred că am reuşit să reglăm lucrurile. A venit acea eliminare a lui Claudiu Herea, fiind precedată imediat de gol. Ce mă bucură mult, reacţia jucătorilor, că au avut tăria de a reveni şi egala în zece oameni. Eu am încercat toată săptămâna să-i capacitez. Să le spun că fotblalul e pentru ei în primul rând o plăcere şi trebuie să se bucure de fiecare moment pe care-l petrec pe teren, fie că mai au sau nu obiectiv. Am încercat să le însuflu acest lucru. Poate că la începutul primei reprize sau nu au intrat în prima repriză tocmai bine. Poate a contat şi faptul că am venit cu autocarul, o deplasare lungă şi dificilă şi au intrat mai greu în meci. Dar apoi îi felicit pentru modul în care au revenit în repriza secundă”, a spus şi Nicolae Grigore, antrenorul principal al Metaloglobusului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.