Polițiștii timișoreni au dus pachete de Paște unei familii cu posibilități financiare...

Polițiștii timișoreni au dus pachete de Paște unei familii cu posibilități financiare reduse

1
DISTRIBUIȚI

A devenit o tradiție ca din tichetele de masă adunate de polițiștii timișeni, în urma donărilor de sânge, agenții să pregătească unele pachete pentru copilașii din Timiș. Ca de fiecare dată, bucuria și recunoștința acestora este răsplata lor.

„Miercuri, le-am făcut o scurtă vizită membrilor familiei Vieru, pentru a le duce alimente și tot ce este necesar pentru masa de Paște. Știm că nu este mult, însă o facem de fiecare dată când ei au nevoie. Fiecare copil are dreptul să se bucure de orice sărbătoare, iar Sărbătorile Pascale sunt despre speranță, speranța unui viitor mai bun”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.

Familia Vieru locuiește în Sânmihaiu Român și are șase copii la care a venit astfel Iepurașul.

Mama stă acasă și are grijă de copii, iar tatăl lucrează cu ziua prin comună.


În urmă cu câțiva ani, casa lor a luat foc și de atunci polițiștii merg la ei cu daruri de câte ori au ocazia.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.