Primăria Timișoara organizează concurs pentru manageri de cartier

Primăria Timișoara organizează concurs pentru manageri de cartier

0
DISTRIBUIȚI
parcare blocuri
Foto: arhivă

Municipalitatea recrutează șase manageri de cartier, precum și personal pentru Serviciul Finanțări Nerambursabile (patru posturi), Compartimentul Capitală Culturală (un post) și Biroul Servicii Suport (un post).

Primăria Timișoara a anunțat că cei interesați își pot depune dosarul de concurs până în data de 18 aprilie.

Noutatea acestui concurs de angajare o reprezintă managerii de cartier, care sunt o poziție nouă în administrația publică locală din România, conform comunicatului municipalității. Pentru cele șase posturi scoase la concurs condițiile de studii și vechime în muncă sunt diverse: pot fi absolvenți de științe administrative, economice, politice, sociologie, științe ale comunicării, istorie, studiul patrimoniului, arhitectură, urbanism, inginerie civilă, cu vechime în muncă între un an și șapte ani.

„Cei șase manageri de cartier pe care vrem să îi recrutăm vor face un altfel de administrație.


Vor fi liantul între primărie și problemele și inițiativele de schimbare ale celor care trăiesc, lucrează, au afaceri sau fac voluntariat în cartierele Timișoarei. Fiecare dintre cei șase va fi responsabil de câteva cartiere, le va cunoaște problemele, proiectele de dezvoltare, planurile urbanistice și va intermedia dialogul între cetățeni și diversele structuri ale primăriei. Vor lucra cu Consiliile Consultative de Cartier, cu celelalte inițiative cetățenești specifice fiecărui cartier, cu școlile sau organizațiile culturale sau civice și vor încuraja colaborarea între ele și voluntari. Vor urmări implementarea proiectelor rezultate din procesul de bugetare participativă, dar și rezolvarea promptă a celor sesizate de cetățeni”, a transmis primarul Dominic Fritz.

„Cei care vor ocupa cele patru posturi de la Serviciul Finanțări Nerambursabile vor lucra în domeniul proiectelor cu finanțări de la nivel național și european. Este un domeniu în care primăria are nevoie urgentă de noi angajați, mai ales că urmează noul Program Operațional Regional și fondurile din PNRR, adică surse financiare importante pe care ne bazăm în proiectele de dezvoltare ale orașului. Cei care vor câștiga concursul, vor gestiona proiectele cu fonduri europene aflate în implementare și vor lucra la propuneri de proiecte pentru atragerea de noi fonduri”, mai spune comunicatul municipalității.

Descrierea fiecărui post și toate detaliile despre concurs pot fi aflate de pe site-ul Primăriei Municipiului Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.