RĂZBOI ÎN UCRAINA, ziua 63. Explozii la un depozit de muniție din...

RĂZBOI ÎN UCRAINA, ziua 63. Explozii la un depozit de muniție din zona orașului rusesc Belgorod UPDATE 4 Ucraina se aşteaptă la săptămâni „extrem de dificile” din cauza ofensivei ruse în estul ţării

0
DISTRIBUIȚI

UPDATE 4 Ucraina se aşteaptă la săptămâni „extrem de dificile” în contextul intensificării operaţiunilor militare ruse în estul ţării, afirmă ministrul Apărării de la Kiev, Oleksii Reznikov, citat de cotidianul Le Figaro.

„Ne aşteptăm la săptămâni extrem de dificile, armata rusă a acumulat deja forţe pentru o ofensivă majoră în estul ţării. Ucrainenii trebuie să dea dovadă de rezilienţă şi unitate”, a afirmat Oleksii Reznikov.

„Din nefericire, vom mai pierde militari înainte de a câştiga, vor fi răniţi, vor fi distrugeri. Armata rusă, conştientă de înfrângerea strategică, va încerca să provoace cât mai multe suferinţe în rândul militarilor ucraineni, pe care i-a îndemnat să comită o lovitură de stat”, a subliniat ministrul ucrainean al Apărării.

Autorităţile ucrainene au anunţat miercuri că forţele militare ruse au ocupat noi localităţi din regiunile Harkiv şi Donbas.

UPDATE 3 Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a avertizat, miercuri după-amiază, naţiunile care oferă asistenţă militară Ucrainei că riscă să fie vizate de riposte foarte rapide.

„Dacă cineva din afară încearcă să intervină în Ucraina, reacţia noastră va fi cu viteza luminii”, a declarat Vladimir Putin, conform BBC News, în cursul unei reuniuni cu parlamentari ruşi.

„Avem la dispoziţie toate instrumentele de ripostă pe care alţii nu le au. Şi nu doar ne lăudăm cu ele, le vom utiliza dacă va fi necesar”, a atras atenţia preşedintele Rusiei. Liderul de la Kremlin a subliniat că au fost decise deja modalităţile de ripostă, dar nu a oferit detalii.

Luni, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a avertizat că în Ucraina are loc un conflict prin intermediari între NATO şi Rusia şi că armamentul oferit de Occident Ucrainei constituie ţintă legitimă a armatei ruse. „Sigur că aceste arme sunt ţinte legitime pentru capabilităţile de atac ale armatei ruse. Nu putem vedea lucrurile altfel. Atunci când NATO este de facto într-un război prin intermediari cu Rusia, iar acest intermediar este aprovizionat cu armament, facem în război ceea ce trebuie făcut în război”, a afirmat Serghei Lavrov într-un interviu acordat presei ruse, conform publicaţiei Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a negat, marţi seară, că Statele Unite ar fi într-un conflict militar cu Rusia prin intermediari, şeful Pentagonului subliniind că, „în mod clar, este lupta Ucrainei”.

Administraţia de la Moscova a acuzat Marea Britanie că oferă armament Ucrainei pentru a ataca poziţii de pe teritoriul Rusiei şi a ameninţat că nu va ezita să riposteze prin bombardarea centrelor decizionale de la Kiev, indiferent dacă acolo sunt şi consilieri militari străini.

UPDATE 2 Războiul cibernetic din Ucraina duce la cele mai ridicate niveluri de atacuri DDoS din toate timpurile. Atacurile cibernetice au arătat inclusiv o durată fără precedent pentru sesiunile DDoS, în special cele care vizează resursele de stat și băncile.

Comparativ cu primul trimestru al anului 2021, numărul de atacuri Distributed Denial of Service (DDoS) în primul trimestru al acestui an a crescut de 4,5 ori, un număr considerabil de atacuri probabil să fie rezultatul hacktivismului.

De asemenea, atacurile au arătat o durată fără precedent pentru sesiunile DDoS, în special cele care vizează resursele de stat și băncile.

Atacurile de tip Distributed Denial of Service (DDoS) sunt concepute pentru a întrerupe resursele de rețea utilizate de companii și organizații și pentru a le împiedica să funcționeze în condiții bune.


Ele devin și mai periculoase dacă sistemele compromise sunt din sectoarele guvernamentale sau financiare, deoarece blocarea acestor servicii are efecte secundare care afectează populația largă.

Primul trimestru al anului 2022 a înregistrat o creștere bruscă a atacurilor la sfârșitul lunii februarie, ca urmare a crizei din Ucraina.

Comparativ cu datele din trimestrul al patrulea din 2021, care înregistrase cel mai mare număr de atacuri DDoS din toate timpurile, primul trimestru al anului 2022 a avut o creștere a numărului total de DDoS cu 46%, respective de 4,5 ori comparativ cu același trimestru din 2021.

Cantitatea de atacuri „inteligente” sau avansate și direcționate a marcat, de asemenea, o creștere notabilă, de 81% față de recordul anterior, din Q4 2021. Atacurile nu au fost efectuate doar pe scară largă, ci au fost și inovatoare.

Exemplele includ un site care imită popularul joc puzzle 2048 pentru a gamifica atacurile DDoS asupra site-urilor web rusești și un apel care are scopul de a construi o armată IT de voluntari pentru a facilita atacurile cibernetice.

Cel mai lung atac a fost detectat pe 29 martie, cu o durată atipic de lungă, de 177 de ore, spun experții Kaspersky.

UPDATE 1 Gigantul energetic rus Gazprom spune că a întrerupt toate livrările de gaze atât către Bulgaria, cât și către Polonia, după ce ambele țări au refuzat să plătească în ruble, informează BBC.

Anterior, furnizorii de energie din Polonia și Bulgaria au anunțat că au primit notificări oficiale de la furnizorul rus de gaze în legătură cu întreruperea livrărilor.

Anunțul Gazprom vine după o oarecare confuzie miercuri dimineața, când datele arătau că livrările de gaze în Polonia prin Belarus au fost reduse temporar înainte de a fi reluate.

De asemenea, furnizorul din Bulgaria anunțase că țara primea în continuare gaze rusești.

Știrea inițială

Mai multe explozii au fost auzite miercuri dimineața în orașul rus Belgorod, situat la aproximativ 40 de kilometri nord de granița cu Ucraina, potrivit unui oficial local, citat de BBC News.

Pe aplicația de socializare Telegram, guvernatorul regional Viaceslav Gladkov a declarat că a fost trezit miercuri de sunetul unei explozii.

El a precizat că, în timp ce își redacta postarea pe rețeaua de socializare, a auzit alte trei bubuituri puternice.

Gladkov a declarat ulterior că rapoartele preliminare au indicat că un depozit de muniție a luat foc într-o așezare rurală.

„Nu au fost raportate victime în rândul populației civile”, a transmis oficialul.

Administraţia de la Paris a anunţat, marţi seară, că susţine Republica Moldova, în contextul „riscurilor destabilizării”, după incidentele produse în regiunea separatistă Transnistria, informează cotidianul Le Figaro.

„Franţa susţine Republica Moldova în contextul riscurilor destabilizării”, a declarat Jean-Yves Le Drian, ministrul francez de Externe, după exploziile produse în regiunea separatistă Transnistria, în contextul războiului dintre Rusia şi Ucraina.

„Ministrul francez de Externe i-a transmis omologului său moldovean preocuparea sa şi vigilenţa în contextul incidentelor produse în ultimele două zile în Transnistria. A reiterat, în acest context, susţinerea deplină a Franţei pentru stabilitatea, suveranitatea şi integritarea teritorială ale Republicii Moldova în contextul riscurilor destabilizării care ar putea-o viza”, a transmis Ministerul de Externe de la Paris.

„Susţinerea noastră pentru Republica Moldova, ţară expusă în mod special consecinţelor războiului din Ucraina, va continua în mod determinat”, a subliniat Ministerul francez de Externe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.