UPT organizează ultimul webinar din seria „Construim Împreună. Universitățile tehnice din România...

UPT organizează ultimul webinar din seria „Construim Împreună. Universitățile tehnice din România – Universități europene”

0
DISTRIBUIȚI

Rectorii instituțiilor de învățământ superior tehnic din țară, dar și reprezentanți din cadrul universităților tehnice din Timișoara, București, Cluj Napoca, personal implicat în activitățile pentru alianțele europene,  vor dezbate online, miercuri 20 aprilie, teme de interes ale momentului.

Universitatea Politehnica Timișoara prin Centrul de ID/IFR și e-Learning, în colaborare cu IEEE România, Asociația EDEN Europe și Alianța Română a Universităților Tehnice vă invită miercuri, 20 aprilie, de la ora 18:00, la webinarul Construim Împreună #10 – Universitățile tehnice din România – Universități Europene.

În cadrul ediției zece a webinariilor Construim Împreună, vor fi prezentate proiectele alianțelor europene cu implicarea universităților tehnice românești, urmate de discuții axate pe teme generale precum multi- campus, inovație și promovare la nivel global, promovare a educației, cercetării și inovării la nivel regional și european, dar și teme specifice pentru universitățile din ARUT.

Acest webinar are rolul și de conștientiza importanța politicilor începute de ARUT privind reforma învățământului superior tehnic și adaptarea acestuia la noile realități.

Totodată, va fi făcută cunoscută planificarea strategică a universităților de viitor pentru Universitatea Politehnica Timișoara, în colaborare cu partenerii proiectelor Universități Europene E³UDRES² și EIT-HEI EINS.

Înscrierile se fac prin completarea formularului: https://upt-ro.zoom.us/webinar/register/WN_weSOCbe9QL6ZE8dAmXOISw

Participarea este gratuită iar participanții vor primi Open Badges (Certificate digitale deschise).

Sesiunea va fi moderată de dr.


ing. Diana Andone – director Centrul de e-Learning Universitatea Politehnica Timișoara, IEEE Romania Education Activities, iar invitații webinarului sunt: conf.dr.ing. Florin Drăgan – rector, Universitatea Politehnica Timișoara, prof.dr.ing. Cristina Campian – director, Universitatea Tehnică Cluj Napoca,  prof. dr. ing. George Darie – prorector, Universitatea Politehnica București și Anca Mărgineanu,  manager activități EU-CONEXUS – Universitatea Tehnică de Construcții București.

Webinarul va fi transmis live pe platforma Zoom (înregistrarea este necesară), Facebook și YouTube.

Detalii despre eveniment, precum și biografia prezentatorilor la următoarea adresă: https://elearning.upt.ro/ro/comunitate/construim-impreuna-10-universitatile-tehnice-din-romania-universitati-europene/

Universitățile Europene sunt alianțe transnaționale care vor deveni universitățile viitorului, promovând valorile și identitatea europeană și revoluționând calitatea și competitivitatea învățământului superior european.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.