Viceprimarul Tabără despre secția de radioterapie de la Municipal: „Are și actuala...

Viceprimarul Tabără despre secția de radioterapie de la Municipal: „Are și actuala administrație meritul că nu a abandonat proiectul”

0
DISTRIBUIȚI

S-au încins spiritele după ce, miercuri, primarul Dominic Fritz a mers în vizită la Spitalul Municipal.

Edilul a anunțat că e aproape gata noua clădire, un buncăr de 2,5 milioane de lei finanțat de Primăria Timișoara ridicat lângă Spitalul Municipal, care găzduiește unul din cele mai noi aparate de radioterapie, un accelerator pentru tratamentul cancerului, dar și un nou computer tomograf.

„Îi mulțumesc doctorului Daniel Malița care s-a luptat ca aceste aparate să fie astăzi la Timișoara, la Spitalul Municipal. Va rămâne în funcțiune și vechiul aparat, care are peste 20 de ani, dar încă poate fi util în tratarea anumitor forme de cancer”, transmitea joi Fritz.

Prima care a reacționat a fost medicul Olimpia Oprea, fost manager al unității sanitare.

„Stimate domnule primar, lupta pentru construcția buncărului a început încă din 2016-2017, din perioada în care am deținut funcția de manager al spitalului. Spitalul a realizat studiul de fezabilitate in 2017 și l-a donat Primăriei Timișoara care în 2018 a încheiat contractul pentru proiectare și execuție buncăr. Parteneriatul cu Banca Mondială pentru achiziția de acceleratoare liniare pentru spitale era inițiat încă din 2015-2016 de domnul prof.


dr. Mazilu Octavian, care a ocupat funcția de manager până în 2016, când am preluat eu conducerea spitalului. Condiția pentru a primi acceleratorul liniar era ca Primăria Timișoara să construiască buncărul pentru acest aparat, construcție care a costat aproximativ 500.000 euro. Consiliul Local Timișoara și fostul primar au aprobat construcția buncărului care era finalizată in proporție de 90% la sfârșitul mandatului meu în aprilie 2020”, i-a transmis dr. Olimpia Oprea primarului Fritz.

De asemenea, o reacție asupra acestui subiect a avut și viceprimarul Cosmin Tabără.

„Proiectul a fost pornit cu ani în urmă. Primele demersuri pentru includerea investiției în proiectul Băncii Mondiale le-a făcut, încă din 2015, prof. dr. Octavian Mazilu, fostul manager al spitalului. Olimpia Oprea i-a urmat și a preluat demersurile de la Ministerul Sănătății în 2016. (…) A intervenit aportul deosebit a doi oameni: Alexandru Rogobete, secretar de stat la Ministerul Sănătății, și Dorel Săndesc, cei care au făcut posibil ca, la sfârșitul anului trecut, să putem prelungi perioada de șantier, așa încât să nu ne regăsim în situația rușinoasă de a pierde finanțarea. Astfel, s-a putut vorbi despre o nouă perioadă de finalizare a lucrărilor… 15 februarie, apoi martie… acum aprilie. Da, are și actuala administrație meritul că nu a abandonat proiectul, un lucru normal până la urmă. Marius Duma, de la Primăria Timișoara, este o altă persoană importantă în acest puzzle pe care nu-l putem ocoli de la mulțumiri. A fost acolo ca și specialist când era cazul și a făcut tot posibilul pentru a debloca situația. La fel, mulțumiri și vechii echipe din Primăria Timișoara care s-a ocupat de proiect, cum trebuie menționați și cei de la Ministerul Sănătății, din Unitatea de Implementare a Proiectului cu Banca Mondială: Sorin Zaharcu, Mihai Negrea si Răzvan Vieru”, a transmis, vineri, viceprimarul Cosmin Tabără.

Edilul a fost de părere că „e bine ca atunci când există o reușită să nu-i îndepărtăm pe cei fără de care în momentul acesta nu vorbeam despre această facilitate medicală care va salva vieți nenumărate. Cel puțin asta e convingerea mea: să nu aruncăm tot ce e rău pe trecut și tot ceea ce e bine să fie meritul nostru”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.