Agendei manifestãrilor culturale din anul 2022 a Casei de Culturã a Municipiului Timișoara a fost în cele din urmă votată ieri, la a doua încercare, în consiliul local, cu mici amendamente.
Unele evenimente de tradiție au rămas, însă, pe dinafară, motiv de nemulțumire pentru consilierii din opoziție, chiar dacă respectivele proiecte au posibilitatea de a obține finanțare depunând proiecte la nou-înființatul Centru de Proiecte al Primăriei Timișoara.
„După cum deja cunoașteți, tradiționalul Festival de Operă și Operetă pe care Primăria îl organizează împreună cu Opera Națională Română din Timișoara încă din anul 2005 (!), a fost scos anul acesta de pe Agenda Culturală a Casei de Cultură. A fost primul festival de acest gen organizat în aer liber din România! Pentru toată bucuria adusă de acest festival timișorenilor de-a lungul acestor ani, în plenul de astăzi am formulat un amendament la Proiectul de Hotărâre privind aprobarea agendei privind manifestările culturale din anul 2022 a Casei de Cultura, care a vizat reintroducerea și finanțarea în continuare a acestui festival.
Ca urmare a formulării amendamentului, am fost informați de primarul Fritz că reprezentanții Operei au depus o solicitare de finanțare la Centru de Proiecte și totodată primarul a promis că în cazul în care nu vor obține finanțarea prin Centru de Proiecte, vom finanța festivalul prin Casa de Cultură! În fapt, nici nu contează modalitatea în care finanțăm acest festival, ci important este ca tradiția să meargă mai departe, iar acest festival să continue să încânte timișorenii ca în fiecare an, la începutul toamnei”, a transmis consilierul local Roxana Iliescu (Pro România) după ședința consiliului local.
În plen, primarul Dominic Fritz a precizat că municipalitatea este implicată oricum, pentru că scena din Parcul Rozelor este gestionată de Casa de Cultură, dar a și criticat Ministerul Culturii.
„Opera a depus o cerere de finanțare la Centrul de Proiecte al primăriei și o alta la consiliul județean. Ar fi fost frumos să depună și la Ministerul Culturii, pentru că este finanțată de Ministerul Culturii. Opera este o instituție a Ministerului Culturii. Ministerul nu își respectă angajamentul luat în cadrul candidaturii pentru Capitala Culturală și Timișoara a văzut foarte puțini bani și pe investiții, și pe programul cultural. Sperăm că se va rezolva cu noua Ordonanță 42. Ideea că Opera din Timișoara este o instituție care fără finanțare de la Primăria Timișoara se va prăbuși cred ca este prea mult”, a spus edilul-șef, care a mai precizat că, în cazul în care proiectul depus de Operă la nu trece la Centrul de Proiecte, va readuce situația în consiliul local pentru a găsi o formă de finanțare.