Crosul Olimpic revine în centrul Timişoarei. Când are loc competiţia de alergare

Crosul Olimpic revine în centrul Timişoarei. Când are loc competiţia de alergare

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Academia Olimpica Romana – Filiala Timis / Facebook

Tradiţia Crosului Olimpic, acțiune din cadrul programului „Luna Olimpică”, se reia vineri la Timişoara după perioada „pandemică”. Cei care doresc să participe vor avea parte de un traseu stric „în buricul târgului”, care va cuprinde cele trei pieţe mari centrale ale oraşului.

Competiţia din acest an se desfăşoară sub sloganul: ”Hai să participi și „Învinge-te pe tine însuţi!”.


Startul se va da vineri, 3 iunie, de la ora 10.00, din Piaţa Unirii, cu plecare spre Piaţa Libertăţii-Piaţa Victoriei şi retur. Fiecare participant va primi la înscriere în intervalul orar 9.00-9.45 câte un tricou personalizat cu însemnele olimpice, diverse materiale promoționale iar la sosire diplome și medalii personalizate. De asemenea, organizatorii promit şi alte premii surpriză cu tombolă.

Obiectivele propuse pentru activitățile derulate în cadrul Lunii Olimpice sunt: promovarea valorilor, principiilor și idealurilor olimpice, atragerea unui număr cât mai mare de practicanți ai exercițiului fizic și sublinierea semnificației pe care o au sportul și mișcarea.

„Luna Olimpică” este organizată de Comitetul Olimpic și Sportiv Român (C.O.S.R.), prin Academia Olimpică Română (A.O.R.), la nivel local de A.O.R. – filiala Timiș, Direcția pentru Sport și Tineret a Județului Timiș, Primăria Timișoara, Asociația Județeană de Atletism, Inspectoratul Școlar Județean Timiș, în parteneriat cu Facultatea De Educație Fizică și Sport Timișoara, Liceul cu Program Sportiv Banatul Timișoara, Centrul Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Timișoara, cât şi alte organizaţii publice şi private.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.