Curtea de Apel Timișoara judecă contestația la arestare făcută de afaceristul imobiliar...

Curtea de Apel Timișoara judecă contestația la arestare făcută de afaceristul imobiliar ”Mimo” Mueen Al Shawish UPDATE Decizia instanței

1
DISTRIBUIȚI

Curtea de Apel Timișoara judecă, astăzi, contestația depusă de iordanianul ”Mimo” Mueen Al Shawish, cunoscut afacerist imobiliar din Giroc, la decizia tribunalului de arestare preventivă pentru 30 de zile. Solicitarea a fost făcută de DNA Timișoara care-l acuză de dare de mită după ce acesta a fost înregistrat promițându-i arhitectului comunei că-i va da 90.000 de euro dacă îi va elibera două adeverințe din care să reiese că două suprafețe de teren sunt în intravilanul Girocului, deși erau în extravilan, și o autorizație de construire.

La discuții a participat și celebrul Minda ”Puiu” Pascu, considerat a fi ”jupânul” tranzacțiilor imobiliare din comuna de lângă Timișoara, având în vedere conexiunile sale cu primarul.


De altfel, Minda este și el suspect în acest dosar.

Decizia de astăzi este așteptată cu înfrigurare și de mafia imobiliară din zonă căreia îi este teamă că dacă ”Mimo” va rămâne după gratii ar putea ceda și dezvălui alte afaceri ilegale pentru a scăpa de arestul preventiv. Rămâi pe PRESSALERT.ro să afli toate informațiile.

UPDATE Mueen Al Shawish a reușit să surprindă completul de judecată, chiar la finalul ședinței când, din nou, a izbucnit în plâns din senin după pledoariile procurorului și avocatului. Curtea de Apel Timișoara a respins ca nefondată contestația depusă de partenerul de afaceri a lui Pascu Minda. De asemenea, este obligat să plătească 200 de lei cheltuieli judiciare. ”Mimo” rămâne în arest pentru următoarele 30 de zile.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.