„Dumnezeul Kurt”, în premieră la Teatrul German din Timișoara

„Dumnezeul Kurt”, în premieră la Teatrul German din Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Teatrul german timișorean a reluat repetițiile pentru spectacolul „Dumnezeul Kurt”, de Alberto Moravia, personalitate marcantă a literaturii italiene din secolul XX, cunoscut pentru ficțiunile sale legate de alienare și sexualitate lipsită de iubire. Spectacolul a fost finalizat la sfârșitul anului 2020, dar nu a fost încă jucat din cauza închiderii sălilor de spectacol în timpul pandemiei. În acest an, repetițiile au fost reluate iar premiera va avea loc vineri, 20 mai, la ora 19,30. Montarea și dramaturgia piesei e semnată de Alexander Hausvater, regizor premiat de UNITER.

Tragedia „Dumnezeul Kurt”, alcătuită dintr-un prolog și două acte, a cărei desfășurare se petrece în Polonia anului 1944, într-un lagăr de concentrare nazist,  a apărut în 1968 și a fost pusă în scenă un an mai târziu, în regia lui Antonio Calenda.  Comandantul lagărului vrea să exemplifice ideile sale legate de o societate lipsită de norme etice, în care sentimentul vinovăției devine o piedică depășită de istorie și drept urmare inutil.


În acest scop el se folosește de piesa „Oedip rege” de Sofocle. Din ordinul lui, tragedia scrisă de autorul clasic nu va fi doar jucată ci chiar „trăită” de deținuții lagărului. Comandantul Kurt, reprezentant al unui regim criminal, inuman și cinic, preia rolul zeilor antici. Un deținut evreu, prietenul din tinerețe al comandantului, este condamnat să-și ucidă tatăl și s-o lase gravidă pe propria lui mamă.

Din distribuția spectacolului fac parte actorii Franz Kattesch, Harald Weisz, Olga Török, Rareș Hontzu, Ida Jarcsek-Gaza, Daniel Ghidel, Tatiana Sessler-Toami, Aljoscha Cobeț, Dana Borteanu, Isa Berger, Radu Brănici, Oana Vidoni, dar și  Sergiu Vernica și Jaqueline Kohl, studenți ai secției germane de actorie din cadrul Facultății de Teatru și Muzică. Din echipa care a montat spectacolul, alături de Alexander Hausvater mai fac parte Zsolt Fehervari (decor), Ioana Smara Popescu (costume), Dan Simion (muzică) și Sebastian Hamburger (video).

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.