Muzică psihedelică îmbinată cu folclor: s-a lansat un nou disc Shanyio-Torsan-Robert

Muzică psihedelică îmbinată cu folclor: s-a lansat un nou disc Shanyio-Torsan-Robert

0
DISTRIBUIȚI

Proiectul timișorean Shanyio-Torsan-Robert a lansat un nou material discografic „înregistrat în Freidorf/Timișoara/România“ (conform coperții acestuia), care poartă numele de „Neume”, albumul lansat recent fiind realizat de Călin Torsan – instrumente de suflat, voce, Alexandru Hegyesi (Shanyio) – instrumente acustice, percuție, Robert Nedelcu – sintetizator, voce, Juan Carlos Negretti – percuție și Dan „Polymoog” Stesco – masterizare.

Conform Dicționarului explicativ al limbii române „neuma” (plural „neume”) este un semn de notaţie muzicală fără portativ, folosit în evul mediu în cântarea liturgică sau o parte dintr-o frază muzicală religioasă care constă în prelungirea melodiei pe ultima silabă a unui cuvânt sau care se executa fără cuvinte, prin vocalizare.

„Atunci când folclorul se «amestecă» cu exprimarea muzicală modernă exista riscul sa pară că e o găselniță de ultim moment sau un kitsch ingrozitor.


Nu este cazul însă cu materialul acesta care este o pledoarie pentru folclorul pur de pe aceste meleaguri. As putea spune că e un deja vu. NU ! E un material vizionar, complet nou, in care psychedelic-ul se împletește cu arhaicul atât de fericit încât rezultatul e foarte aproape de NIRVANA (și nu mă refer la trupă) Nu sunt cel mai bun «comentator» și atunci când îmi place ceva mi se blochează mintea în superlative, de aceea am sa las muzica să vorbească în locul meu. Bravo!”, spune producătorul muzical Emil Biebel despre acest disc.

Alexandru Hegyesi a devenit cunoscut datorită proiectului muzical numit Nu & Apa Neagră, pe care l-a înființat alături de Sașa- Liviu Stoianovici. Proiectul a funcționat la început sub formă de duo, iar mai apoi s-a extins la formula de cvartet, prin cooptarea lui Vlad Sturdza și Călin Torsan. După destrămarea proiectului Nu & Apa Neagră, artistul și-a continuat odiseea muzicală sub numele de Shanyio. Anul trecut, Robert Nedelcu și Alexandru Hegyesi au lansat albumul Palimpsest, care conține 15 povești sonore care se adresează urechilor care se bucură de sound-uri care ocolesc cu bună știință banalitatea. Noul album se poate asculta aici și va apărea în viitorul apropiat și pe casetă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.