Peste 500 de sancțiuni, date de polițiștii rutieri cărășeni, în weekend

Peste 500 de sancțiuni, date de polițiștii rutieri cărășeni, în weekend

0
DISTRIBUIȚI

Polițiștii cărășeni au acționat, în weekend-ul recent încheiat, pe raza întregului județ, „în vederea prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și creșterii gradului de siguranță rutieră”, aplicând peste 500 de sancțiuni contravenționale celor care au încălcat prevederile legislative în vigoare.


Ca măsură complementară, au fost reținute și retrase 38 de permise de conducere și certificate de înmatriculare.

„Polițiștii rutieri și cei cu atribuții pe linie de poliție rutieră au continuat acțiunile reactiv-preventive, pentru ca participanții la trafic să conștientizeze riscurile la care se expun dacă nu respectă regulile rutiere. Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 517 sancțiuni contravenționale, dintre care 321 pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum. 49 de conducători auto și pasageri au fost sancționați pentru că nu au purtat centura de siguranță. 13 conducători auto care nu au respectat regulile privind depășirea și alți 14 care au depășit cu peste 50 km/h limita legală de viteză, au fost sancționați contravențional, concomitent cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice”, a transmis IPJ Caraș-Severin.

De asemenea, pentru abaterile constatate au fost reținute în vederea suspendării 31 de permise de conducere și retrase șapte certificate de înmatriculare.

Foto: Arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.