Rata de infectare cu coronavirus în Timiș, sub 0,50/1.000. A început vaccinarea...

Rata de infectare cu coronavirus în Timiș, sub 0,50/1.000. A început vaccinarea cu doza 4

0
DISTRIBUIȚI

Prefectura Timiș a anunțat că, în ultimele 24 de ore, în județ au fost confirmate 28 de cazuri noi de infectare cu virusul SARS-CoV2, care provoacă boala COVID-19, din 1.100 teste efectuate (din care 758 teste rapide). Din totalul persoanelor identificate pozitiv în ultimele 24 ore la nivelul județului Timiș, una are vârsta sub 18 ani.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, este în Timiș de 0,46 (față de 0,49 ieri și 0,53 duminică), rata de infectare cu coronavirus fiind în scădere aproape continuă de 46 de zile consecutive.

Începând de luni, 16 mai, in centrele de vaccinare sau in cabinetele medicilor de familie se poate administra, la cerere, cea de a patra doză de vaccin împotriva COVID-19, la minim 4 luni de la efectuarea celei de-a treia doze.


Persoanele doritoare din Timiș se pot adresa Centrului de vaccinare din cadrul Spitalului Județean Timișoara, precum si centrelor din cadrul Spitalelor Făget si Sânnicolau Mare. Pot solicita vaccinarea cu doza a 4-a persoanele peste 18 ani care au fost vaccinate împotriva COVID-19 cu 3 doze de vaccin de tip ARN mesager sau cu o schemă heterologă care include AstraZeneca și vaccinuri de tip ARN mesager. Se recomandă efectuarea dozei a patra de vaccin în special persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani. Persoanele care solicită vaccinarea cu a patra doză se vor adresa direct centrului de vaccinare și cabinetelor medicilor de familie. În prima zi, luni, în Timiș au fost administrate 27 de doze de rapel doza 4, toate la Spitalul Județean din Timișoara.

În această dimineață, în spitalele din județ erau internate 39 de persoane confirmate sau suspecte cu COVID 19, alți șase pacienți COVID fiind internați la Terapie Intensivă. În ultimele 24 de ore nu a fost raportat niciun deces survenit în urma complicațiilor provocate de coronavirus, ceea ce înseamnă că bilanțul pe Timiș rămâne la 2.037 de morți, de la începutul pandemiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.