RĂZBOI ÎN UCRAINA, ziua 90. Lavrov anunță o apropiere a Rusiei de...

RĂZBOI ÎN UCRAINA, ziua 90. Lavrov anunță o apropiere a Rusiei de China. 500 de civili ucraineni, luați ostatici UPDATE 2 Rusia susţine că nu va renunţa la planurile sale în Ucraina, în pofida sancţiunilor şi a ajutorului occidental pentru Kiev

0
DISTRIBUIȚI

UPDATE 2 Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a declarat marţi că Rusia îşi va continua „operaţiunea specială militară” în Ucraina, în pofida „ajutorului masiv din partea Occidentului” pentru Kiev şi a sancţiunilor occidentale instituite împotriva Moscovei, relatează agenţia de presă EFE.

„În pofida ajutorului occidental acordat pe scară largă regimului de la Kiev şi a presiunii exercitate de sancţiunile occidentale asupra Rusiei, noi vom continua operaţiunea militară specială până când toate obiectivele vor fi îndeplinite”, a afirmat Şoigu într-o reuniune a miniştrilor apărării din cadrul Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC).

Cu câteva ore înainte, secretarul Consiliului Securităţii Rusiei, Nikolai Patruşev, declarase într-un interviu pentru publicaţia Argumentî i Faktî că Rusia nu şi-a fixat nişte termene concrete privind durata „campaniei” sale militare în Ucraina.

Cei doi oficiali de la Moscova au făcut aceste declaraţii în ziua în care s-au împlinit trei luni de la debutul agresiunii ruse împotriva Ucrainei.

Şoigu a insistat marţi că Rusia „s-a văzut constrânsă să intervină” pentru a-i proteja pe locuitorii din Donbas, în estul ţării, şi pentru a garanta „statutul nenuclear şi neutru” al Ucrainei.

Ministrul rus al apărării a deplâns faptul că Occidentul a ignorat preocupările de securitate ale Rusiei cu privire la renunţarea extinderii NATO şi la plasarea de arme ofensive în apropierea frontierelor ruse.

„Au făcut exact contrariul”, a spus el.

Şoigu mai susţine că, în prezent, Occidentul continuă să trimită consilieri militari în Ucraina, unde ar lupta deja aproape 6.000 de mercenari străini de partea forţelor ucrainene.

El a denunţat, de asemenea, presupusele presiuni care ar fi exercitate asupra aliaţilor Moscovei din cadrul alianţei OTSC şi a adăugat că actualele circumstanţe reclamă o mai mare unitate între fostele ţări sovietice.

„Rusia va continua să ofere ajutorul necesar aliaţilor săi, astfel încât aceştia să poată neutraliza ameninţările emergente şi să-şi apere suveranitatea”, a promis ministrul rus al apărării.

În acest sens, Şoigu a asigurat că Rusia este hotărâtă să continue să-şi consolideze legăturile în cadrul OTSC, structură din care mai fac parte Belarus, Armenia, Kazahstan, Kârgâzstan şi Tadjikistan, în faţa încercărilor occidentale de a „submina relaţiile” dintre membrii acestei alianţe militare.

Rusia a lansat în luna februarie o agresiune militară împotriva Ucrainei invocând comiterea unor acte de genocid în regiunile Lugansk şi Doneţk din această ţară.

UPDATE 1 Militarii ruși au lansat marți un asalt total pentru a încercui trupele ucrainene în două orașe situate de-a lungul unui râu din estul Ucrainei. Experții spun că bătălia ar putea fi decisivă pentru succesul sau eșecul campaniei rușilor în estul Ucrainei, anunță Reuters.

La exact trei luni de la invadarea Ucrainei de către Rusia, autoritățile din al doilea oraș ca mărime, Harkov, au anunțat că redeschid metroul, unde mii de civili s-au adăpostit din cauza bombardamentelor.

Redeschiderea este un simbol și dovedește că rușii au fost împinși la mare distanță de oraș.

Totuși, bătăliile decisive din această fază a războiului se desfășoară în sudul regiunii. Rușii încearcă să cucerească regiunea Donbas formată din două provincii estice, Donețk și Luhansk, și să încercuiască forțele ucrainene din est.

În cea mai estică parte a Donbasului aflat sub autoritatea statului ucrainean se află orașul Sievierodonetsk de pe malul estic al râului Siverskiy Donets și orașul geamăn Lysychansk de pe malul vestic.


Acestea au devenit ținte strategice pentru Rusia, iar rușii avansează din trei direcții pentru a le încercui.

„Inamicul și-a concentrat eforturile pe desfășurarea unei ofensive pentru a încercui Lysychansk și Sievierodonetsk. Intensitatea focului asupra orașului Sievierodonetsk a crescut de mai multe ori, ei pur și simplu distrug orașul”, a declarat Serhiy Gaidai, guvernatorul din Luhansk.

Mai la vest, în Slovyansk, unul dintre cele mai mari orașe din Donbas aflate încă în mâinile ucrainenilor, sirenele de raid aerian au răsunat marți dimineața.

Bătălia din est urmează capitulării, săptămâna trecută, a garnizoanei ucrainene din portul Mariupol, după aproape trei luni de asediu.

Rusia controlează acum o porțiune neîntreruptă din estul și sudul Ucrainei, dar nu și-a atins încă obiectivul de a cuceri în totalitate regiunile Luhansk și Donețk.

Peste 500 de civili sunt ținuți ostatici de către forțele rusești în Kherson, au anunțat surse ucrainene, potrivit Sky News.

Citând-o pe reprezentanta permanentă a președintelui Ucrainei în Crimeea, Tamila Tasheva, Ukraine World a declarat că 300 de oameni au fost reținuți în interiorul orașului, în timp ce alții sunt ținuți ostatici la periferie.

„Ostaticii civili deținuți de Rusia sunt supuși la tortură, tratamente inumane și violență psihologică. Există numeroase rapoarte de tortură cu șocuri electrice, care este o practică obișnuită a Serviciului Federal de Securitate al Rusiei”, au scris jurnaliștii ucraineni.

Potrivit acestora, membrii armatei ruse „încearcă să forțeze localnicii să colaboreze sau să accepte ocupația”.

„Potrivit serviciilor secrete ucrainene, Rusia ar putea mobiliza ucraineni din teritoriile ocupate din regiunea Kherson pentru război împotriva Ucrainei, așa cum a făcut în regiunea ocupată Donețk și Luhansk. Acest lucru este considerat o crimă de război, în conformitate cu Convenția de la Geneva”, au relatat jurnaliștii care o citează pe Tamila Tasheva.

Rusia a negat în permanență că a comis crime de război sau că a răpit persoane în timpul invaziei sale în Ucraina.

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat luni că Moscova va lua în considerare ofertele din partea Occidentului pentru a restabili legăturile şi va decide dacă acest lucru este necesar, dar se va concentra pe dezvoltarea relaţiilor cu China, informează marţi Reuters.

Într-o sesiune de întrebări şi răspunsuri la un eveniment desfăşurat la Moscova, ministrul Lavrov a spus că ţările occidentale au îmbrăţişat rusofobia după lansarea incursiunii în Ucraina, descrisă de Rusia ca „operaţiune militară specială”.

Rusia lucrează pentru a înlocui mărfurile importate din ţările occidentale, a spus el şi, în viitor, se va baza doar pe ţări „de încredere”, care nu au obligaţii faţă de Occident.

„Dacă ei (Occidentul) vor să ofere ceva în ceea ce priveşte reluarea relaţiilor, atunci ne vom gândi serios dacă vom avea nevoie sau nu”, a spus Lavrov, potrivit unei transcriere apărute pe site-ul ministerului rus de externe.

Şeful diplomaţiei ruse şi-a exprimat nemulţumirile faţă de ţările occidentale despre care a spus că sunt hotărâte să schimbe regulile relaţiilor internaţionale în detrimentul Rusiei.

„Trebuie să încetăm să fim dependenţi în orice fel de aprovizionarea cu absolut orice din Occident pentru a asigura dezvoltarea unor sectoare de importanţă critică pentru securitatea, economia sau sfera socială a patriei”, a spus el.

Lavrov a spus că obiectivul Moscovei este acum de a dezvolta în continuare legăturile cu China.

„Acum, că Occidentul a luat o ‘poziţie a dictatorului’, legăturile noastre economice cu China vor creşte chiar mai rapid”, a spus Lavrov.”Pe lângă veniturile directe pentru bugetul de stat, aceasta este o şansă de a dezvolta estul îndepărtat şi estul Siberiei”, a adăugat el.

China are tehnologii ale informaţiei şi comunicaţiilor „care nu sunt în niciun fel inferioare Occidentului. Un acord bun în acest domeniu va asigura beneficii reciproce”.

Serghei Lavrov a spus că Rusia se va baza „doar pe ea însăşi şi pe ţările care s-au dovedit a fi de încredere şi care nu dansează cum le cântă alţii. Dacă ţările occidentale îşi schimbă viziunea şi propune o formă de cooperare, atunci vom putem lua o hotărâre”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.