Tensiune cu fanii la vestiare, după eşecul care aproape duce Politehnica în...

Tensiune cu fanii la vestiare, după eşecul care aproape duce Politehnica în „C”. UPDATE Reacţia lui Nicu Croitoru după turul cu Braşov

1
DISTRIBUIȚI

Politehnica Timişoara a pierdut şi ultimul joc pe care nu avea voie să-l piardă. A fost 1-2 în prima manşă a barajului de menținere în Liga 2, jucat pe „Ştiinţa”, cu FC Braşov, fapt ce a stârnit mânia suporterilor. Un grup consistent din galeria alb-violetă a încercat să forţeze intrarea la vestiare pentru a cere socoteală jucătorilor.

Fanii s-au îndreptat către zona vestiarelor la mai multe minute după final. Primii care au încercat să intre în clădirea căminului care adăposteşte sportivii au întâmpinat opoziţia stewarzilor. Au fost câteva secunde de lupte corp la corp şi intervenţia jandarmilor a mai calmat spiritele. Suporterii au rămas afară, dar i-au chemat la socoteală pe jucători, care nu au scăpat nici imediat după finalul cu ardelenii de admonestări.

Căpitanul Mera, Păduraru, Oanea, Gerbi, dar şi tinerii Plumbuitu sau Huminic ori Zaluschi (accidentat) au fost confruntaţi mai degrabă cu un monolog. Jucătorilor li s-a cerut să plece. „E cea mai mare ruşine, în 100 de ani echipa asta nu a retrogradat în C decât acum 20 de ani cu copiii…”, a fost una dintre replici. Florin Iacob, administratorul delegat al clubului, şi cea mai contestată persoană din conducere, a fost de asemenea ţinta fanilor mai ales când şi-a făcut apariţia din zona vestiarelor. După câteva minute bune în care fotbaliştii şi-au auzit cuvinte grele, suporterii au părăsit zona fără alte incidente.

Un start bun, cu susţinere din tribună

Meciul începuse bine, chiar cu susţinerea galeriei, Poli a deschis scorul în minutul 6 prin Doru Andrei, din lovitură liberă.


Bocşan putea majora scorul (min. 17). Dar oaspeţii au întors rezultatul în repriza secundă după golurile lui Negrean (53), cu călcâiul, şi Piper (67), cu un şut plasat, momente după care suporterii nu au mai fost la fel de darnici în susţinere.

Poliştii au resimţit acest lucru şi jocul la construcţie a dispărut aproape complet. Mingile aruncate şi-au găsit cu greu ţinta şi atunci când s-a întâmplat lucrul acesta Ursu şi apoi Gerbi în mai multe rânduri, cu bară (83) şi chiar şansa egalului în ultimele secvenţe (90+4), le-au irosit.

Politehnica poate retrograda sportiv după returul de peste o săptămână, de la Braşov, dar probabil echipa are şanse mari să rămână în „B”, prin situaţia complicată a celor de la Gaz Metan şi Clinceni.

POLITEHNICA: Păduraru – D. Radu, Mera (cpt.), Bocşan, Oanea (25, Pamfile) – Bîrnoi, Lazăr (46, Gerbi), Ignea, D. Andrei (78, Vukoje) – Iamandache (64, Bakoş), Ursu. Pe bancă: Murariu, Devenish-Meares – Plumbuitu, Huminic şi Rogosic. Antrenor: Nicolae Croitoru.

FC Braşov: L. Popescu – Gherghe, Fustar, Burlacu – Drăgoi, Piper (90+2, H. Popa), V. Constantin (90+2. Leonte), Dumbravă (cpt.) – Lambrinoc (66, Iorga), Angelov (85, B. Roșu), Negrean (66, Lascu). Pe bancă: Mutu – El Azzouzi, Toderaşcu şi V. Mihalcea. Antrenor: Călin Moldovan.

„Nu ar mai fi prea multe de zis, cert e că nu trebuia să ajungem în situaţa asta. Deja este un film care se repetă. Începem bine jocul, am făcut 1-0, am avut şi ocazie de 2-0, după care după pauză totul s-a rupt. Am primit două goluri, destul de uşor zic eu şi, deşi eram avertizaţi, au jucători care centrează foarte bine, au atacanţi de calitate, dacă în prima repriză am reuşit să blocăm lucrurile astea, în repriza a doua nu am mai reuşit şi totul s-a năruit. Ne-am pierdut luciditatea, am fost haotici în tot ce am făcut”, a declarat Nicolae Croitoru, antrenorul principal al Politehnicii.

„Am fost motivaţi, chiar şi la pauză discutam, că suntem în grafic, trebuie să rămânem la fel de motivaţi, va trebui să ne mai căutăm situaţii să mai înscriem şi un al doilea gol, dar, ceva se întâmplă de fiecare dată. Sigur, poate au fost şi accidentările, care astăzi chiar au venit în lanţ una după alta, schimbările pe care le-am făcut, le-am făcut doar pe accidentări, forţaţi de situaţia din teren, dar nu e nicio scuză, nu avem voie să avem nicio scuză… E greu de crezut că poţi să ai patru schimbări pe accidentări…”, a mai spus tehnicianul, care se pare că nu a putut miza nici pe Sîntean, dând de înţeles că atacantul ar putea simula o accidentare.

Cât despre reaţica furibundă a fanilor, Croitoru a conchis: „Nu ştiu exact ce s-a întâmplat, nu am fost afară, sigur au tot dreptul să fie nemulţumiţi, rezultatele nu au fost cele care trebuiau să fie, nici calitatea jocurilor nu a fost cea care trebuia să fie. Şi nu este vorba doar de un joc, este o serie destul de lungă de jocuri”.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.