Primăria a prezentat prima variantă pentru „Strategia de dezvoltare teritorială urbană –...

Primăria a prezentat prima variantă pentru „Strategia de dezvoltare teritorială urbană – Timișoara Nord”

2
DISTRIBUIȚI

Primul „draft” legat dezvoltarea zonei aflate în nord-vestul Timişoarei a fost prezentat astăzi la Primăria Timişoara. Actuala administraţie îşi doreşte ca întreaga zonă, unde există deja o serie de construcţii, să se dezvolte armonios, să fie conectată la transportul public şi să includă inclusiv noul spital municipal şi o zonă mare verde. Deocamdată proiectul e în dezbatere publică.

„Avem cea mai mare zonă de teren neexploatat în Timişoara, peste 1.000 de hectare, felul în care va arăta Timişoara peste 10-15 ani va fi determinat în mare parte de cum se va dezvolta această zonă. Ambiţia e să nu avem un alt cartier-dormitor, ci să dezvoltăm cel mai frumos nou cartier, sau mai mult decât un cartier, cea mai nouă zonă frumoasă a Timişoarei. La asta a lucrat echipa din Direcţia de urbanism în ultimele luni, împreună cu companiile de utilităţi, împreună cu universităţile şi de azi prima versiune va fi pusă în dezbatere publică şi ne vom consulta cu proprietarii de teren, dezvoltatorii imobiliari în această zonă”, a spus primarul Dominic Fritz.

„Noi am avut două obiective mari: în această zonă vrem să asigurăm o calitate a locuirii ridicată, înseamnă că din start vom planifica această zonă cu terenuri pentru şcoli, grădiniţe, cu o reţea de străzi, de transport în comun, linii de troleibuze, autobuze… în acelaşi timp, dincolo de a oferi celor care au sau o să aibă case în aceată zonă o calitate a locuirii pentru toţi timişorenii şi aici ne bazăm pe trei investiţii majore: noul spital municipal, acest campus medical pe care vrem să-l dezvoltăm cu Banca Mondială în sudul cartierului Cioca; al doilea, zona de agrement Nord, în care vom oferi cel mai mare spaţiu verde pentru sport, agrement şi chiar festivaluri şi al treilea – vom avea o zonă de dezvoltare, de inovare, de cercetare şi o zonă expoziţională, ceva ce lipseşte în Timişoara – suntem în discuţii cu USAMVB…”, a mai precizat Fritz.

„Sunt foarte multe documente de urbanism de tip insular în această zonă, care nu au fost corelate în ceea ce priveşte unei funcţiuni publice: drumuri de acces, utilităţi… sunt practic, în ghilimele, nişte peticiri de terenuri agricole cu parcelări.


În care în momentul de faţă se ridică construcţii, care, în viitorul apropiat, dar şi mai îndepărtat, vor avea nevoie de foarte multe facilităţi. O să găsiţi pe platforma decidem, o analiză complexă a zonelor, situaţia utilităţilor, transportului în comun, drumurilor, terenurilor, regimul de proprietate (…) în urma analizelor, am desenat, în mare, care sunt priorităţile strategice şi obiectivele specifice, le veţi găsi pe platformă, sunt prezentate sub o formă tabelară… În urma stabilirii acestor priorităţi, am propus o viziune de creştere şi de dezvoltare în această zonă, ţinând cont de câteva principii, enunţate anterior, căi de acces principale, secundare, transport în comun, zonele în care ne propunem să investim în şcoli, parcuri şi polii majori de creştere…”, a explicat arhitectul-şef Gabriel Almăjan.

Noua zonă propune şi o conectare normală cu Dumbrăviţa, localitate practic lipită de oraş. Deocamdată planul privind „Strategia de Dezvoltare Urbană Timișoara Nord” e în dezbatere publică pe platforma decidem.primariatm.ro.

2 COMENTARII

  1. Sa fie in folosul orasului sau a firmei de la care a plecat arhitectul sef, cu experienta in a servi dezvoltatorii imobiliari ai orasului ? Doar o simpla intrebare : DNA cand o sa treaca si pe la acest domn ?

  2. Centrul Timisoarei arat in ultimul hal : cladiri darapanate, spatii urbane inumane, etc. Si problema acestui individ e sa rezolve problemele din nordul orasului ! Oare sa folosesti resusrsele primariei pentru a face servicii unor dezvoltatori imobiliari , este legal ? Nu se sesizeaza nici un procuror , nimeniu ? Curtea de conturi ? Avocatul Poporului ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.