Aproape 400 de sancțiuni date de polițiști în Timiș în doar câteva...

Aproape 400 de sancțiuni date de polițiști în Timiș în doar câteva ore, cele mai multe pentru depășirea vitezei legale

0
DISTRIBUIȚI

Sâmbătă, în intervalele orare 8:00 – 13:00 și 15:00 – 21:00, polițiștii Serviciului Rutier Timiș, au acționat pe principalele artere din județ, „în vederea creșterii gradului de disciplină rutieră, precum și pentru impunerea respectării regimului legal de viteză”.

În urma activităților efectuate au fost aplicate 373 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor rutiere, în valoare de totală de 155.860 de lei.


Dintre acestea, 310 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea limitelor legale de viteză.

Au fost reținute 34 de permise de conducere, dintre care 23 pentru nerespectarea limitelor legale de viteză și au fost retrase patru certificate de înmatriculare.

De asemenea, au fost efectuate 120 de testări cu aparatul etilotest și șapte testări cu aparatul Drugtest.

Polițiștii au constatat trei infracțiuni la regimul rutier (două pentru conducerea unui autovehicul fără a deține permis de conducere si una pentru conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive).

„Recomandăm cetățenilor să fie responsabili, să nu se grăbească, să circule cu prudenţă și atenție sporită pe drumurile publice, astfel încât să nu devină victime ale accidentelor de circulație. Polițiștii vor acționa și în zilele următoare pentru prevenirea, descurajarea și combaterea faptelor antisociale, precum și pentru prevenirea evenimentelor rutiere”, a transmis IPJ Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.