Avantajele convenției de consum pentru factura de energie electrică. Ce poate face...

Avantajele convenției de consum pentru factura de energie electrică. Ce poate face clientul când este nemulțumit

0
DISTRIBUIȚI

Ioana Krekan, manager Activare și Facturare Enel, a explicat la PRESSALERT LIVE, care sunt avantajele existenței unei convenții de consum, încheiat între client și furnizorul de energie electrică.

„În lipsa unui index de regularizare de la operatorul de distribuție sau un index transmis de client, vestita autocitire pe care o vedem în facturi, se facturează această cantitate din convenția de consum. Cantitățile respective sunt lunare, stabilite de către operatorul de distribuție și transmise către client prin intermediul furnizorului, pentru informarea acestuia și pentru a ști că atunci când nu există o citire de regularizare sau nu-și transmite indexul, vom folosi aceste cantități pentru emiterea facturii sale”, a spus Krekan.

Avantajul convenției de consum este că „nu se va mai factura acel consum estimat pe care îl aveam de-a lungul timpului și pe care îl știu toi clienții, ci se va folosi această cantitate din conveția de consum.


Există niște reguli, niște priorități în facturare. Prima este regularizarea de la operatorul de distribuție, citirea efectivă pe care o fac angajații în teren. A doua este indexul transmis de client, a treia este convenția de consum. Într-o lună în care clientul uită să-și transmită indexul, va ști faptul că va fi facturat pe acea cantitate pe care a primit-o în informarea cu convenția de consum”.

În cazul în care clientul nu este mulțumit de cantitățile de energie din convenția de consum, Ioana Krekan a explicat că „atunci putem să ne îndreptăm către furnizor și să-i comunicăm acest lucru și să-i transmite cantitățile pe care ni le asumăm ca și client. Noi, în calitate de furnizor, preluăm aceste cantități, le transmitem către operatorul de distribuție. Cantitățile estimate de operatorul de distribuție sunt calculate pe baza istoricului de consum sau pe baza profilului de consum, pentru că poate fi un client business și atunci se știe în principiul care va fi consumul. Clientul, în cazul în care consideră că există modificări față de ceea ce este menționat și estimat de către operatorul de distribuție prin convenția de consum, poate notifica furnizorul în legătură cu noile cantități”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.