„Coreomaniacii”, spectacol de dans contemporan inspirat de „epidemia” de dans din Strasbourg...

„Coreomaniacii”, spectacol de dans contemporan inspirat de „epidemia” de dans din Strasbourg din anul 1518

0
DISTRIBUIȚI

„Coreomaniacii”, spectacolul de dans contemporan ce urmărește evenimentele care au marcat „epidemia” de dans din Strasbourg – o manifestare distopică în masa, declanșată în vara anului 1518 și care a afectat câteva sute de oameni – ajunge la Timișoara joi, 30 iunie, de la ora 19, la Sala Barocă a Muzeului de Artă din Timișoara.

Denumită de-a lungul timpului „Dansul Sfântului Vitus”, „Chorea Lasciva”, „mania dansului” sau „coreomanie”, documentația acestui eveniment, puternic infuzată de ideile Bisericii Creștine ale sfârșitului de Ev Mediu, este la fel de bizară ca manifestarea în sine: un amestec de medicină umorală, fenomene supranaturale, puțină micologie și ceva mitologie. În absența oricărei mărturii din partea unui coreomaniac, declanșatorul acestei epidemii rămâne o speculație, care treptat s-a transformat în adevăr istoric.


Tot la nivel de speculație rămân și interpretările contemporane, care (re)contextualizează interpretările istorice. Spectacolul, conceput și coordonat de coregrafa Simona Deaconescu, aduce în discuție felul în care alegem să ne uităm la dans, pornind de la o serie de mărturii ale învățaților vremii – un amestec de pseudoștiință, teologie și science-fiction medieval, în mișcări contemporane. Accentul cade pe felul în care s-a documentat răspândirea epidemiei, evenimentele fiind povestite din perspectiva celui care le trăiește.

Accesul la eveniment este gratuit, dar necesită rezervare printr-un mail la adresanoirecream@yahoo.ro, disponibilitatea fiind de doar 100 de locuri.

Simona Deaconescu este o coregrafă română care lucrează interdisciplinar, la granița dintre spectacol, instalație și film. A terminat studiile de licență și master la catedra de coregrafie a Universității Naționale de Teatru și Film din București. A primit bursa danceWEB la Viena (2014), Premiul Centrului Național al Dansului București (2016), a fost nominalizată ca Artistă Aerowaves în 2018 și 2022 și ca Springboard Danse Montréal Emerging Choreographer în 2019. Lucrările sale au fost selectate și prezentate în festivaluri de renume, scene de dans și teatru, cinematografe, galerii, muzee și situri arhitecturale, ajungând la publicul din Europa, America de Nord și de Sud. În 2014, a fondat propria companie de dans, Tangaj Collective, iar din 2015 este co-fondatoare și directoare artistică a Bucharest International Dance Film Festival.

Proiectul aparține de CADRE & FORME 2022 – program de dans complex dezvoltat de asociațiile Noi Re-Creăm și Unfold Motion, ce face parte din Programul Cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii” și este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.