Cinci medalii de aur pentru Universitatea Politehnica Timişoara la Salonul Internaţional Inventica...

Cinci medalii de aur pentru Universitatea Politehnica Timişoara la Salonul Internaţional Inventica 2022 de la Iaşi

0
DISTRIBUIȚI

Cu o puternică preocupare în sfera cercetării și numeroase premii câștigate în ultima perioadă la saloanele internaționale de inventică, Universitatea Politehnica Timișoara și-a completat bogatul palmares cu noi distincții, obținând cinci medalii de aur la Salonul Internațional de Inventică – INVENTICA 2022, care a avut loc în perioada 22-24 Iunie, la Iași.

Pe lângă cele 5 medalii de aur, echipa UPT a obținut și 8 medalii de argint, 16 medalii de bronz, 3 premii speciale și 9 diplome de excelență, pentru complexitatea, diversitatea și nivelul lucrărilor înscrise.


Mai mult, Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic Politehnica 2020 a obținut Premiul de Excelență în Inovare, distincție acordată de Universitatea Politehnica București.

Și de această dată, participarea s-a realizat sub egida Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic Politehnica 2020, cu un total de 29 de înscrieri (brevete, proiecte studențești și de cercetare, teze de doctorat și publicații). Echipa CITT-UPT prezentă la Iași a fost formată din ș.l.dr.ing. Corneliu Birtok-Băneasa, ș.l.dr.ing. Adina Budiul-Berghian și Agnes Stepanian.

Manifestarea a fost organizată de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași și Institutul Național de Inventică din Iași, cu scopul de a crea un forum academic pentru dezvoltarea inovației științifice la care au participat invitați din mai multe țări, precum România, Suedia, Taiwan, Croația, Malaezia sau Polonia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.