DNSC avertizează asupra unor noi tentative tip scam pe rețelele de socializare....

DNSC avertizează asupra unor noi tentative tip scam pe rețelele de socializare. Premii oferite în numele unor companii cunoscute

0
DISTRIBUIȚI

Mai multe notificări de la utilizatori care s-au confruntat cu tentative de tip scam în numele unor companii au fost înregistrate în ultima săptămână la Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC).

Potrivit DNSC, tentativele de tip scam care vizează utilizatorii români continuă să se folosească de identitatea vizuală a unor retaileri sau magazine online cu popularitate în România sau chiar instituții publice. În ultima săptămână, DNSC a primit multiple notificări de la utilizatori care s-au confruntat cu astfel de capcane online care aveau branding-ul Lidl Romania, CFR Călători sau farmaciile Catena.

Specialiștii spun că încercarea de păcălire a utilizatorilor păstrează aceiași pași ca în cazurile precedente: promit un premiu consistent (2.000 – 8.000 de lei) pentru a participa la un concurs fals în care potențiala victimă trebuie să răspundă la câteva întrebări generice despre experiența avută în interacțiunea cu farmacia/supermarketul/instituția vizată.

Ulterior, utilizatorii sunt direcționați către diverse site-uri potențial malițioase unde li se cer date sensibile și cer totodată victimei să răspândească mai departe mesajul către contactele sale de WhatsApp.

„Evitați accesarea de link-uri din surse necunoscute.


Verificați-le cu o soluție de securitate! O companie care organizează o activitate promoțională în România nu ar comunica în altă limbă. În toate cazurile textul este în limba engleză, iar acesta ar trebui să fie un indiciu clar că este vorba despre o tentativă de scam. Verificați mereu existența promoțiilor pe canalele oficiale ale organziațiilor vizate și fiți atenți la domeniul site-ului pe care tocmai l-ați vizitat pentru a participa la astfel de concursuri”, sunt sfaturile specialiștilor pentru utilizatori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.