Poliţiştii au căutat droguri la un mare festival din vestul ţării. Ce...

Poliţiştii au căutat droguri la un mare festival din vestul ţării. Ce au găsit

0
DISTRIBUIȚI

Acțiunile polițiștilor cărășeni pentru ordinea și siguranța publică în județ au fost intensificate la acest sfârșit de săptămână, având în vedere și manifestările cu public numeros organizate în Caraș-Severin. O tânără s-a ales cu dosar penal din cauza unei ţigarete confecţionate şi susceptibilă de a fi drog. De asemenea, un şofer a fost prins la volan sub înfluenţa cannabisului.

Prima seară a festivalului TAKE OFF, organizat pe Aeroportul Caransebeș, la care a participat un număr mare de persoane, s-a încheiat fără evenimente deosebite din punct de vedere al ordinii și siguranței publice.

Polițiștii, jandarmii, pompierii militari, specialiștii Antidrog au fost prezenți în proximitatea manifestărilor organizate cu ocazia festivalului și au desfășurat activități pentru prevenirea oricăror fapte de natură penală sau contravențională.

Împreună cu specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Caraș-Severin, polițiștii de la structurile de ordine publică și siguranță școlară au desfășurat activități informativ-preventive în rândul tinerilor participanți la festival, prezentându-le ochelarii care simulează stările provocate de consumul de alcool și droguri și recomandându-le să se distreze în siguranță.

De asemenea, polițiștii rutieri acționează pe toate drumurile publice din județ pentru fluidizarea traficului rutier, prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere.

În cadrul activităților, polițiștii folosesc mijloacele tehnice din dotare, aparatele radar și aparatele Drugtest.

Ieri, în jurul orei 19.30, polițiștii de la Poliția Orașului Moldova Nouă au oprit pentru control pe DN 57, în localitatea Moldova Veche, un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, care la testarea cu aparatul Drugtest, a rezultat că ar fi consumat o substanță psihoactivă.

Aparatul a indicat rezultat pozitiv pentru substanța THC- 5 (cannabis).


Conducătorul auto a fost condus la spital, pentru prelevare mostre biologice, polițiștii întocmind dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive.

Aseară, pe timpul misiunilor de asigurare a ordinii publice la festivalul TAKE OFF, o tânără a fost depistată având asupra sa o țigaretă confecționată, susceptibilă a fi drog de risc.

În acest caz au fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de droguri de risc, cercetările urmând a fi preluate de structurile competente.

În zilele următoare, polițiștii, împreună cu partenerii instituționali, sunt la datorie și continuă activitățile pentru siguranța comunității.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.