Jaf eșuat în Canada. Doi bărbați înarmați au fost uciși și șase...

Jaf eșuat în Canada. Doi bărbați înarmați au fost uciși și șase polițiști răniți după schimb de focuri la o bancă

0
DISTRIBUIȚI

Poliția canadiană a împușcat marți doi bărbați și șase ofițeri au fost răniți în timpul unui schimb de focuri într-o bancă din Columbia Britanică, iar casele din apropiere au fost evacuate după descoperirea unui posibil dispozitiv exploziv, a anunțat poliția, conform Reuters.

Membrii echipei de intervenție de urgență au ajuns la Bank of Montreal din Saanich, pe insula Vancouver, în apropiere de granița cu statul american Washington, în jurul orei 11.00 (18.00 GMT), au declarat forțele de ordine.

„Acesta rămâne un incident în curs de desfășurare, cu o prezență polițienească intensă în zonă”, a precizat poliția din Saanich pe site-ul său.

„Casele și firmele aflate în imediata apropiere a locului incidentului au fost evacuate din cauza prezenței unui potențial dispozitiv exploziv într-un vehicul asociat suspecților”.


Ulterior, poliția a declarat că a ridicat ordinul, dar că blocul din apropierea băncii a rămas închis din cauza potențialei bombe.

Suspecții erau „bine înarmați” și rapoartele inițiale sugerau că purtau veste antiglonț, a declarat șeful poliției din Saanich, Dean Duthie, într-o conferință de presă.

Șase ofițeri au fost transportați la spital cu răni prin împușcare, unii dintre ei urmând să fie externați în curând, în timp ce alții „au suferit răni foarte grave și au fost duși în sala de operație”, a spus Duthie.

Premierul Justin Trudeau a declarat pe Twitter că este „șocat și întristat” de violențe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.