Liderul interlop Lucian Boncu și ceilalți apropiați, condamnați în dosarul sechestrării din...

Liderul interlop Lucian Boncu și ceilalți apropiați, condamnați în dosarul sechestrării din clubul Champions

5
DISTRIBUIȚI

Tribunalul Timiș a dat, după mai bine de două luni de amânări, sentința și motivarea în dosarul DIICOT legat de sechestrarea unui taximetrist bucureștean, bănuit că a fraudat jocurile de noroc, în clubul Champions din Timișoara de către liderul interlop Lucian Boncu și mai mulți apropiați ai săi. În 15 septembrie 2019, bărbatul a câștigat o sumă importantă, dar nu a primit toți banii, spunându-i-se să vină pentru 15.000 lei a doua zi. Pentru că patronul clubului, Daniel Gyulai, a suspectat că bărbatul a folosit un dispozitiv special pentru a câștiga, a luat legătura cu Ioan Stepanescu, zis ”Plopu”, administratorul din acte al firmei SPI Security, controlată de fapt de Boncu, și i-a cerut sprijinul. Acesta a transmis tuturor agenților din sălile de jocuri inofrmația și a cerut să fie avertizat dacă apare bucureșteanul, deoarece  ”arde aparatele”. Când, în 16 septembrie, victima s-a dus la club să-și ia diferența de bani, în jurul orei 13.35, administratorul clubului i-a anunțat pe ”Plopu” și Boncu. Camerele de supraveghere din interiorul sălii de jocuri au fost deconectate, iar angajata a fost dată afară din încăpere, aceasta rămânând ore întregi în fața clubului și spunându-le celor care au vrut să intre că e închis.


Taximetristul a fost eliberat după mai multe ore în care a fost sechestrat și bătut.

Lucian Boncu a fost găsit vinovat de lipsire de libertate în mod ilegal și șantaj fiind condamnat la trei ani de închisoare, iar în urma contopirii acestei pedepse cu celelalte care au rămas până acum definitive a primit o condamnare de 11 ani şi 1 lună închisoare în regim de detenţie la care adaugă amenda penală de 6.000 (şase mii) lei. De asemenea, a primit interdicția de a purta arme și de a comunica sub orice formă cu partea vătămată, timp de trei ani.

Paul Ștefan a fost condamnat lipsire de libertate în mod ilegal și șantaj fiind condamnat la trei ani de închisoare și în urma contopirii pedepselor a rezultat o condamnare de șapte ani de închisoare cu executare.

Nicolae Gavrilă a fost, de asemenea, condamnat la trei ani de închisoare și în urma contopirii cu pedepsele anterioare, a rezulta o pedeapsă de trei ani și trei luni de închisoare cu executare. Pășan Ion s-a ales, tot în  urma contopirii pedepselor, cu o condamnare de trei ani și nouă luni de închisoare cu executare.

Ion Stepanescu, Gabriel Stoian și Daniel Gyulai, a primit doi ani și patru luni de închisoare cu suspendare, având  termene de încercare de trei ani de zile. Toți inculpații sunt obligați să-i plătească împreună daune morale de 5.000 euro. Sentința nu este definitivă putând fi contestată la Curtea de Apel Timișoara.

 

5 COMENTARII

  1. Bine că „legia” este sa sechestrezi, lovești un om. Așteptăm sporul și pentru accidentul când porcul drogat nu mai știa in ce viteza e și a dat cu spatele fara sa se asigure. Asta daca a vrut să dea cu spatele, că la cat de drogat era …cutia automată sau manuală era că și cheia sol pentru grohăială. Oricum, prea puțin 5 ani, mai ales că se contopesc pedepsele și prea puțini bani la cat de bătut și sechestrat a fost „taximetristul”. Mai ales că meleția era afara și putea să intervină oricând.

  2. gunoaie de oameni….toata gunoaiele tarii s-au adunat in Timisoara…afara nu fac ca nu le merge….fac asa ceva prin Anglia de exemplu…??nu…

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.