Lotte Lydlys din Danemarca și timișorenii de la Peregrinii au oferit o...

Lotte Lydlys din Danemarca și timișorenii de la Peregrinii au oferit o seară muzicală inedită în cadrul festivalului germACT

0
DISTRIBUIȚI
Formația Peregrinii a susținut un concert în cadrul festivalului germACT

Prima ediție a festivalului de artele spectacolului germAct, la Timișoara, manifestare care aduce în lumina reflectoarelor producții de teatru, recitaluri camerale, concerte, prezentări de carte, seri de lieduri și poezie, VR, performance-uri, proiecții și, nu în ultimul rând, o serie de ateliere destinate liceenilor pasionați de teatru a avut parte de o porție muzicală inedită luni seara, la Porto Arte.

În deschiderea serii cei prezenți au avut parte de un recital inedit susținut de Lotte Lydlys din Danemarca, care a fost urmată de membrii formației Peregrinii.


Trupa timișoreană de muzică istorică și world music este prezentă de opt ani pe scene și la evenimente cu programe muzicale, coregrafice sau ateliere, iar seara a fost încheiată de DJ Achim.

Festivalul Germact continuă astăzi 7 iunie cu spectacolul „Wir müssen leben” / „Trebuie să trăim”, producția studenților anului trei de la specializarea Artele spectacolului – actorie în limba germană, un colaj realizat și coordonat de Simona Vintilă pe baza dramaturgiei cehoviene. Mâine 8 iunie, de la ora 19, în mansarda Muzeului Național al Banatului din Bastionul „Maria Theresia” va avea loc spectacolul Anul Trei Parale care îi are în distribuție pe Bianca Diaconu, Maria Gagea, Maria Gheorghiu, Flavius Ichim, Raluca Ille și Jacqueline Kohl.

În încheierea germACT vineri, 10 iunie, de la ora 17:30, în Sala Barocă a Muzeului Național de Artă Timișoara, publicul se va putea bucura de lansarea albumului „Armonia hermetică a cosmosului” de Gabriel Kelemen și de o seară Gustav Mahler printr-un recital oferit de prim solista Operei Naționale București Silvia-Sorina Munteanu, acompaniată la pian Silviana-Ana Cîrdu și avându-i alături pe actorii NANA și Alexandru Mihăescu, care vor recita poeme de Friedrich Rückert.

Intrarea la toate evenimentele incluse în program este gratuită, în limita locurilor disponibile, pentru unele dintre manifestări fiind însă necesară rezervarea în prealabil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.