O mașină care transporta ilegal migranți s-a dat peste cap pe o...

O mașină care transporta ilegal migranți s-a dat peste cap pe o șosea din Timiș. UPDATE 2 Şoferiţa şi complicele, arestate pentru 30 de zile

0
DISTRIBUIȚI

Polițiștii Orașului Sânnicolau Mare au fost sesizați în această seară, puțin după ora 19:00, prin apel 112, cu privire la faptul că în localitatea Periam s-a produs un accident de circulație, soldat cu mai multe victime.

„Ajunși la fața locului polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, în evenimentul rutier fiind implicat un autoturism în care se aflau 10 persoane, opt dintre acestea fiind transportate la spital în municipiul Timișoara pentru acordarea de îngrijiri medicale. De asemenea, în urma verificărilor efectuate a reieșit că două persoane (conducătorul auto și un pasager) au părăsit locul faptei, polițiștii efectuând investigații în vederea depistării acestora”, a transmis IPJ Timiș.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției sau a procurorului.

Conform IPJ Timiș, persoanele implicate în accidentul rutier sunt cetățeni străini, fiind sesizați și polițiștii din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara.

UPDATE Polițiștii le-au găsit puțin după miezul nopții, în Variaș, pe cele două persoane care au părăsit locul faptei, respectiv două femei, în vârstă de 24 și 33 de ani, cea din urmă fiind şi conducătoarea vehicului.


Ambele au fost conduse la sediul poliției pentru audieri.

A fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției sau a procurorului și conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii tuturor cauzelor și condițiilor producerii accidentului și luării măsurilor legale care se impun. În acest caz au fost sesizați și polițiștii din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara.

UPDATE 2 Față de cele două femei s-a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile. Dosarul a fost repartizat, prin unitatea de parchet competentă, polițistilor de frontieră.

Sursa foto: tribunasnm.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.