Război în Ucraina, ziua 104. Zelenski: Severodonetsk și Lysychansk sunt „orașe moarte”...

Război în Ucraina, ziua 104. Zelenski: Severodonetsk și Lysychansk sunt „orașe moarte” UPDATE 3 Mai mulți ofiţeri ruși, sancţionaţi pentru trimiterea a 600 de recruţi în război

0
DISTRIBUIȚI

UPDATE 3 Armata rusă a anunţat marţi că aproximativ 12 ofiţeri au fost sancţionaţi pentru trimiterea a circa 600 de recruţi pe front în Ucraina, fapt recunoscut de însuşi preşedintele Vladimir Putin, la două săptămâni de la începerea „operaţiunii militare speciale”, aşa cum numeşte Kremlinul invazia sa în Ucraina, relatează EFE şi DPA.

Parchetul militar a adoptat măsuri disciplinare împotriva a circa 12 ofiţeri, între care măsura excluderii din cadrul forţelor armate.

În cadrul unei intervenţii în faţa Senatului (Consiliul Federaţiei), Artur Ieghiev, procuror militar al Districtului militar Vest, a explicat că în „operaţiunea specială” din Ucraina au fost implicaţi aproximativ 600 de recruţi, dar a adăugat că „toţi au fost aduşi înapoi într-o perioadă scurtă de timp”.

În pofida sesizărilor din partea presei, activiştilor şi familiilor, atât Ministerul rus al Apărării, cât şi Vladimir Putin au negat la început că recruţii au participat la lupte în Ucraina, însă la 9 martie liderul de la Kremlin a dat ordin să se efectueze o anchetă în acest caz.

În contextul informaţiilor potrivit cărora recruţii ruşi au fost cei care şi-au pierdut viaţa în număr mare în primele zile ale războiului sau au fost capturaţi, Kremlinul a insistat pe faptul că preşedintele Putin dăduse ordin armatei înaintea declanşării intervenţiei militare „să excludă categoric” participarea recruţilor care efectuează serviciul militar de la „orice misiune” pe teritoriul Ucrainei.

Până în prezent, nu se ştie câţi militari ruşi au murit în luptă şi dacă cei care au fost capturaţi au fost deja eliberaţi.

Potrivit presei, printre cei 27 de marinari daţi dispăruţi oficial de către autorităţile ruse în urma naufragiului crucişătorului „Moskva” – nava amiral a Flotei ruse din Marea Neagră – se aflau şi mai mulţi recruţi.

Membrii echipajului crucişătorului „Moskva” au fost incluşi în cele din urmă în categoria participanţilor la campania militară în Ucraina pentru ca familiile lor să poată primi indemnizaţii şi pensii, după cum a relatat marţi publicaţia independentă rusă Meduza.io. Cu toate acestea, autorităţile ruse nu recunosc în mod oficial participarea crucişătorului „Moskva” la campania militară din Ucraina, susţinând în continuare că nava s-a scufundat în urma unui incident la bord şi nu din cauză că a fost lovită de două rachete ucrainene.

La sfârşitul lunii martie, ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, asigura că toţi cei 134.500 de recruţi înrolaţi în armată în primavară în cadrul serviciului militar obligatoriu nu vor fi trimişi în zonele de conflict.

Până în prezent, Kremlinul a refuzat să declare mobilizare generală sau parţială a populaţiei, o măsură căreia i se opune majoritatea ruşilor, deşi două treimi dintre locuitorii acestei ţări, potrivit sondajelor, susţin operaţiunea militară ordonată de Putin, notează EFE.

Cu toate acestea, informaţii care circulă pe reţelele de social media relevă totuşi că are loc o mobilizare ascunsă în Rusia, potrivit portalului independent Media.Zona.

Unii experţi şi foşti ofiţeri în armata rusă consideră că Putin va trebui să crească numărul de soldaţi în Ucraina dacă doreşte să realizeze „demilitarizarea” deplină a acestei ţări, „demilitarizarea” fiind unul din scopurile declarate ale „operaţiunii speciale militare” ruse în Ucraina, însemnând de fapt distrugerea armatei ucrainene.

Rusia a recunoscut la 25 martie moartea a 1.351 de soldaţi ai săi în războiul pe care îl duce în Ucraina, iar de atunci nu a mai revenit asupra acestui bilanţ, mai notează EFE. De cealaltă parte, ucrainenii indică pierderile rusești la peste 31.000 de oameni, însă niciuna dintre cifre nu poate fi confirmată independent.

UPDATE 2 Rusia nu va fi capabilă să îşi menţină capabilităţile militare, din cauza efectelor economice generate de sancţiunile impuse de Occident, afirmă cancelarul Germaniei, Olaf Scholz.

Sancţiunile „vor avea efecte foarte, foarte ample, iar economia Rusiei va fi trasă în urmă cu câteva decenii”, a afirmat Olaf Scholz, conform CNN.

„Rusia nu va fi în stare să participe la progresele lumii, la progresele economice şi tehnologice. Acest lucru devine din ce în ce mai clar cu fiecare zi”, a subliniat Olaf Scholz, în cursul întâlnirii cu liderii ţărilor baltice, în Vilnius, Lituania.

Cancelarul Germaniei a reafirmat angajamentul statelor membre ale Alianţei Nord-Atlantice de a apăra fiecare centimetru pătrat de teritoriu în cazul unui atac al Rusiei.

UPDATE În timp ce situaţia din estul Ucrainei rămâne în mare parte neschimbată, armata ucraineană a anunţat marţi dimineaţa că a întreprins în timpul nopţii câteva atacuri aeriene asupra poziţiilor ruse în sudul Ucrainei, informează dpa.

„Elicoptere ucrainene au lovit grupuri mari de forţe inamice în regiunea Herson, iar avioane – depozite de muniţii în regiunea Mikolaiv (Nikolaev)”, a anunţat marţi statul major al forţelor armate ucrainene.

Până acum, Ucraina şi-a folosit propriile forţe aeriene foarte rar în război, din cauza superiorităţii în aer a Rusiei.

După ce Ucraina a recucerit câteva sate de-a lungul frontierei dintre regiunile Mikolaiv şi Herson la Marea Neagră, o contraofensivă rusă în direcţia Lozove şi Bila Krînîţea (din Herson) a fost lipsită de succes, în pofida susţinerii acesteia cu lovituri de artilerie şi ale forţelor aeriene, potrivit raportului de marţi asupra situaţiei.

Potrivit analiştilor de la Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), de la Washington, armata ucraineană a reuşit să respingă marina rusă de la coasta ucraineană a Mării Negre.


Acum, Flota Rusă de la Marea Neagră operează la o distanţă de siguranţă de circa 100 de kilometri de la mal, reducând presiunea asupra porturilor ucrainene.

Analiza corespunde unui raport asupra situaţiei emis luni de Ministerul Apărării al Ucrainei.

Pe frontul de est, situaţia rămâne în mare parte neschimbată pentru forţele ucrainene, în condiţiile în care trupele ruse care luptă alături de forţele separatiste proruse în estul Ucrainei par a fi pe punctul de a cuceri oraşul Sviatohirsk (Sviatogorsk) din regiunea Doneţk.

„Sviatogorsk este practic eliberat. Iar curăţarea este în curs”, a declarat luni seara, pentru televiziunea rusă, liderul separatist al aşa-zisei Republici Populare Doneţk, Denis Puşilin.

Forțele ucrainene care încă rezistă în orașul Severodonețk din estul țării sunt depășite numeric de forțele rusești, a declarat președintele Volodimir Zelenski, conform BBC. Intensitatea luptelor din acest oraș și din Lysychansk, aflat în apropiere, le-a transformat pe amândouă în „orașe moarte”, a declarat Zelenski.

De la retragerea forțelor sale din regiunea Kiev în martie, Rusia și-a reorientat eforturile militare spre estul Ucrainei, în Donbas, făcând progrese lente acolo în ultimele săptămâni.

În ciuda superiorității numerice a rușilor, Zelenski a declarat că apărătorii ucraineni rezistă și au „toate șansele” de a riposta. Loviturile de artilerie s-au intensificat, de asemenea, asupra orașului vecin Lysychansk, pe care Zelenski a declarat că l-a vizitat duminică, când s-a aflat pe linia frontului din est.

Forțele ruse au făcut progrese lente în estul Ucrainei, în Donbas, în ultimele săptămâni.

Trupele lor controlează în prezent aproape toată regiunea Luhansk, precum și o proporție semnificativă din regiunea învecinată Donețk. Cele două regiuni alcătuiesc Donbasul. Luptele au fost lente și sângeroase, ambele părți suferind pierderi semnificative.

Presa de stat rusă a declarat duminică că unul dintre cei mai importanți ofițeri ai armatei, generalul-maior Roman Kutuzov, a fost ucis în timp ce conducea o ofensivă asupra unui oraș ucrainean din regiune.

În Mariupol, care a fost capturat de Rusia în luna mai după un asediu de luni de zile, agenția de știri Associated Press relatează că zeci de cadavre aparținând soldaților care apărau oțelăria Azovstal din oraș au fost în cele din urmă returnate la Kiev, unde sunt supuse unor teste ADN.

Alți soldați care au supraviețuit asediului au fost duși în zonele controlate de Rusia. Luni, Zelenski a declarat că peste 2.500 dintre ei sunt deținuți ca prizonieri de război.

Locuitorii din orașul-port, acum controlat de Rusia, se confruntă cu o criză umanitară din ce în ce mai mare, agravată de lipsa gravă de alimente și apă.

Luni, un oficial ucrainean a declarat că numărul mare de cadavre în descompunere și gunoiul din oraș au provocat o epidemie de holeră, ceea ce a dus la instituirea carantinei.

„Vedem cum orașul se închide”, a declarat Petro Andryushchenko, care este consilier al primarului orașului, pentru United News TV.

„Cuvântul „holeră” este menționat în interiorul orașului, în rândul autorităților de ocupație și al celor care le gestionează”, a adăugat el. BBC nu a reușit să verifice independent această afirmație.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.