Simpoziul Național de Numismatică, organizat de Muzeul Banatului din Timișoara

Simpoziul Național de Numismatică, organizat de Muzeul Banatului din Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Muzeul Național al Banatului, în colaborare cu Societatea Numismatică Română și cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, organizează între 8 și 10 iunie 2022, în premieră pentru Timișoara „Al XXXVII-lea Simpozion Național de Numismatică”.


Cei mai prestigioși numismați din țară, dar și din străinătate participă la această ediție a manifestării.

În ultimele decenii, începând din 1984, anual Societatea Numismatică Română (cea mai importantă organizaţie de numismatică din România – înfiinţată în 1903) organizează împreună cu un muzeu sau altă instituţie culturală sau de învăţământ superior (exceptând 2020-2021, când din cauze sanitare nu s-a mai organizat) un simpozion naţional de numismatică. 2022 este anul în care instituția de cultură celebrează un secol și jumătate de la înființare, prilej cu care sunt pregătite evenimente de calibru. Printre acestea se numără și Simpozionul Național de Numismatică.

Deschiderea festivă a simpozionului va avea loc miercuri, 8 iunie, ora 10:00 în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia. Vor lua cuvântul: dr. Viorel Petac – președintele Societății Numismatice Române, dr. Raoul M. Șeptilici – muzeograf în cadrul Muzeului Național al Banatului și responsabil de proiect. De la ora 12:00 cercet. șt. dr. Nicoleta Demian va prezenta „Perla” colecțiilor lui Ormos Zsigmond: colecția numismatică.

Comunicările științifice încep miercuri, 8 iunie, de la ora 15.00, în sala de conferințe a hotelului „Atlas” din Timișoara, Piața Sfântul Gheorghe, nr. 2-3.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.