Spitalul abandonat de pe Calea Torontalului din Timișoara va fi consolidat și...

Spitalul abandonat de pe Calea Torontalului din Timișoara va fi consolidat și extins. Cum ar putea arăta viitorul institut oncologic

0
DISTRIBUIȚI

Direcția de Sănătate Publică Timiș a anunțat că, astăzi, comisia de specialitate din cadrul instituției a recepționat ultima etapă a serviciilor de actualizare a temei de proiectare și elaborare a studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiții „Institutul Regional de Oncologie Timișoara”, clădire care stă abandonată de ani buni pe Calea Torontalului.

„Încheierea acestui stadiu procedural reprezintă un moment important care urmează a fi continuat prin demararea etapelor de proiectare și execuție a obiectivului cu impact major pentru sănătatea publică.


Variantă aleasă a fost cea de consolidare și remodelare a clădirii existente, incluzând și o extindere a acesteia. Spitalul va avea un total de 384 paturi pentru spitalizarea continuă a pacienților, la care se adaugă 55 paturi pentru spitalizare de zi, 55 de paturi pentru chirurgie de zi, 20 paturi pentru terapie intensivă și 10 paturi în cadrul Centrului pentru transplant medular și afereză celule stem, ajungând la un total de 524 paturi”, a transmis DSP Timiș.

„Institutul de Oncologie Timișoara reprezintă o necesitate stringentă pentru sistemul sanitar regional, acesta urmând a fi un centru de excelență în specialitatea oncologie, care va polariza cazurile dificile din regiune și va adăposti un important sector de cercetare și inovare în acest domeniu, pentru a oferi pacienților acces la cele mai actuale metode de tratament personalizat”, mai spune mesajul DSP.

Construcția imobilului a început în 1994, iar clădirea ar fi trebuit să găzduiască toate secțiile Spitalului Municipal din Timișoara, împrăștiate chiar și acum în mai multe zone ale orașului. De-a lungul ultimelor decenii, autoritățile au adus de multe ori în discuție soarta clădirii de pe Calea Torontalului, însă acțiunile concrete au lipsit. Consiliul Județean Timiș a inclus anul trecut acest obiectiv de investiție pe lista proiectelor transmise pentru finanțare prin Planul Național de Relansare și Reziliență, iar ca să aibă șanse reale la banii europeni, Institutul trebuie să fie susținut de o documentație solidă, motiv pentru care a și fost refăcută documentația menționată mai sus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.