Teatrul Maghiar din Timișoara participă la BukFeszt, un inedit festival, la București

Teatrul Maghiar din Timișoara participă la BukFeszt, un inedit festival, la București

0
DISTRIBUIȚI

Începutul verii aduce în București o serie de evenimente teatrale, printre care primul festival BukFeszt, care reunește cele mai bune spectacole a cinci teatre minoritare, de limbă maghiară, din România. Organizat de către Asociaţia Uniunea Teatrelor Maghiare – MASZIN în parteneriat cu UNITER, şi găzduit de Teatrul Odeon şi de Opera Naţională Română, acesta se va desfășura în perioada 6 – 13 iunie și va fi deschis de spectacolul Teatrului Maghiar „Csiky Gergely” din Timișoara, „Tragedia omului”, pus în scenă de Silviu Purcărete, unul dintre cei mai admirați regizori contemporani.

Spectacolul teatrului maghiar timișorean, adaptat după „Tragedia omului” de Madách Imre și dramatizat de Visky András, care recompune istoria umanității de la Geneză până la un viitor nu foarte îndepărtat, a fost deja jucat la prestigioase festivaluri internaționale din ţară şi de peste hotare, și va putea fi acum văzut pe scena operei naţionale din Bucureşti, în 6 iunie, de la ora 20:00.


Toate spectacolele prezentate în cadrul festivalului sunt traduse în limba română, iar „Tragedia omului” este tradusă şi în limba engleză. Biletele sunt disponibile la agenția operei bucureștene sau online. Marți, 7 iunie, de la ora 17:00, la teatrul Odeon va avea loc lansarea cărții „Tragedia Omului”, volum editat  de Visky András, care prezintă modul în care spectacolul bazat pe poemul dramatic „Tragedia omului” – considerat un Faust maghiar clasic – a fost pus în scenă, cuprinzând, alături de jurnalul de repetiții detaliat al dramaturgului Visky András, celebrele desene și schițe legendare ale lui Silviu Purcărete din timpul repetițiilor, prezentate public pentru prima dată.

În zilele care urmează, publicul va putea vedea încă opt spectacole selectate pentru acest festival, prezentate pe scenele Teatrului Odeon de trupele teatrelor de limba maghiară din Timişoara, Oradea, Satu Mare, Odorheiu Secuiesc şi Miercurea Ciuc. Teatrul timișorean va mai fi prezent cu spectacolul pentru copii „Hainele noi ale împăratului”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.