Tinerii actori din trupa timișoreană NiL, invitați la un festival în Croația

Tinerii actori din trupa timișoreană NiL, invitați la un festival în Croația

0
DISTRIBUIȚI

Trupa de teatru NiL a liceului Nikolaus Lenau, care beneficiază de sprijinul teatrului german din Timișoara, a fost invitată să participe la cea de-a XVIII-a ediție a Festivalului de limbă germană pentru elevi din Varaždin care se desfășoară între 2 și 5 iunie, și își propune să promoveze și să popularizeze limba și cultura germană în spațiul croat. Elevii NiL vor urca pe scena festivalului cu un spectacol intitulat „În teatrul se întâmplă ceva”, un sketch care parodiază viața în teatru, atât pe scenă, cât și în culise.

Trupa NiL a fost înfiinţată în 1996 de actorul TGST Christian Bormann, fiind formată din elevi ai liceului german din Timișoara, în 1998 s-a constituit NiL-Junior pentru elevii din ciclul gimnazial, iar în 2008 a luat naştere şi trupa de teatru studenţesc After-NiL.

Din trupa NiL care merge la Varaždin fac parte elevii Cristoph Krämer, Sandra Calancea, Emma Parfenie, Alexia Bălășoiu, Marc Brown, Victor Țâra și Bernard Rudăreanu.


Cei șapte sunt coordonați de Isolde Cobeț și Robert Bogdanov-Schein, actori ai teatrului german, care vor organiza și câteva ateliere de actorie cu participanții la festival, dar și cu elevii școlii din Varaždin. În toți anii scurși de la înființarea lor, aceste trupe timișorene și-au prezentat spectacolele la numeroase festivaluri de teatru şcolar și de tineret din Germania, Ungaria, Croaţia şi România. O bună parte dintre membrii NiL, coordonați de actrița Isolde Cobeț, au continuat studiul actoriei, ajungând să joace pe scene din Timişoara, Bucureşti ori din Germania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.