Aproape 200 de cazuri noi de infectare cu coronavirus raportate în Timiș,...

Aproape 200 de cazuri noi de infectare cu coronavirus raportate în Timiș, în ultimele 24 de ore

0
DISTRIBUIȚI

Prefectura Timiș a anunțat că, în ultimele 24 de ore, în județ au fost confirmate 189 cazuri noi de infectare cu virusul SARS-CoV2, care provoacă boala COVID-19, din 894 teste efectuate (din care 583 teste rapide).


Din totalul persoanelor identificate pozitiv în ultimele 24 ore la nivelul județului Timiș, opt au vârsta sub 18 ani. La nivel național au fost raportate 4.044 noi cazuri de infectare în ultimele 24 de ore.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, este în Timiș de 1,24.

În această dimineață, în spitalele din județ erau internate 32 de persoane confirmate sau suspecte cu COVID 19, alți șase pacienți COVID fiind internați la Terapie Intensivă. În ultimele 24 de ore anu a fost raportat niciun deces survenit în urma complicațiilor provocate de coronavirus, ceea ce înseamnă că bilanțul pe Timiș rămâne la 2.043 de morți, de la începutul pandemiei.

DSP Timiș a anunțat astăzi că un focare este activ și se află în supraveghere epidemiologică, într-o secție a Spitalului Județean Timișoara, unde au fost înregistrate trei cazuri de infectare cu coronavirus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.