Colterm anunţă ce pregătiri a făcut pentru următoarea iarnă. Stocuri, numărul debranşărilor...

Colterm anunţă ce pregătiri a făcut pentru următoarea iarnă. Stocuri, numărul debranşărilor şi ce lucrări vor mai afecta clienţii

3
DISTRIBUIȚI

Colterm a anunţat azi că a încheiat luna iunie cu un stoc de 10.000 de tone de cărbune şi a înmagazinat 6.000 MWh de gaze, din totalul de 40.000 MWh stabilit de autorităţi, ca măsuri pentru pregătirea următoarei ierni. Compania aflată în insolvenţă a informat şi despre lucrările care au loc în această perioadă, dar şi despre debranşările care au avut loc până în prezent.

„Dorim să îi informăm pe abonații noștri că pregătirile pe care le-am demarat încă de luna trecută, pentru sezonul de încălzire 2022-2023, continuă, sens în care stocurile de combustibil sunt preocuparea noastră principală, în această perioadă.

Concret, încheiem luna iunie cu un stoc de 10.000 tone de cărbune, urmând ca și în perioada următoare să continuăm aprovizionarea, astfel încât, pentru asigurarea necesarului pentru sezonul rece următor, să avem asigurată cantitatea totală de cărbune.
De asemenea, pentru asigurarea necesarului de gaze naturale pentru iarna care urmează, am reușit să înmagazinăm, până în prezent, cantitatea de 6.000 MWh de gaze (din totalul de 40.000 MWh, cât este stabilit de autorități)”, se arată în comunicat.

Continuă și lucrările de investiții demarate pe rețelele termice secundare și primară.


Astfel, de la data demarării lucrărilor aferente proiectului cu finanțare europeană intitulat „Retehnologizarea sistemului centralizat de termoficare din Municipiul Timișoara în vederea conformării la normele de protecția mediului privind emisiile poluante în aer și pentru creșterea eficienței în alimentarea cu căldură urbană Etapa II” (martie 2021) și până în prezent, au fost executate lucrări pe o lungime de 4.825 metri rețea primară, dintr-un total de 9.067 metri (realizat 53,21 %) și 16.865 metri rețea secundară, dintr-un total de 20.095 metri (realizat 83,92 %). Aceste lucrări vor continua și în perioada următoare, până spre finele lunii iulie 2023, iar ca atare vor genera unele întreruperi în alimentarea cu energie termică, „fapt pentru care le cerem din nou scuze clienților noștri și le mulțumim pentru înțelegere și încredere”.

„De asemenea, reiterăm și faptul că au fost executate o serie de reparații la morile de cărbune de la cazanele de abur de la CET Sud. Până în prezent am finalizat reparațiile la două mori de la cazanul 3 și ventilatorul de gaze arse, precum și la instalațiile de termoficare din incinta CET Sud. Simultan, continuăm să executăm și lucrări pentru eliminarea neetanșeităților de pe rețelele secundare și primară, astfel încât să fie asigurate condiții optime de furnizare a energiei termice, în sezonul de încălzire 2022-2023”, se mai arată în text.

În ceea ce privește situația debranșărilor/deconectărilor, până în prezent, au depus cereri de deconectare individuală un număr de 793 de proprietari de apartamente, iar 36 au solicitat debranșarea, respectiv rezilieri ale contractelor de furnizare a energiei termice, dintre care 16 asociații de proprietari și 20 de case individuale sau apartamente cu branșamente separate, informează Colterm SA -în insolvenţă.

Altfel, începând de astăzi casieria care funcționa în incinta Shopping City Timișoara își încetează definitiv activitatea. Mai multe informaţii legate de carsierii, aici.

3 COMENTARII

  1. Vor ajunge tonele? Sau o sa fie din nou caloriferele reci, nu ne interesează tonele ci dacă vor ajunge pt 5 luni noiembrie _ martie 2023, sau cu portia vom primi apă rece în calorifere pe care o vom plăti că fiind fierbinte.
    Mersi

  2. Iarna trecută m-am îmbolnăvit din cauza frigului din apartament, pentru că Fritz și Colterm nu dădeau căldură. Căldura plătită de noi în avans, începând din vara trecută. Afară cu incompetenții Usr!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.