La mulți ani, „Țucu“ Bleich! Fostul component al formațiilor ABRA și Cargo...

La mulți ani, „Țucu“ Bleich! Fostul component al formațiilor ABRA și Cargo a lansat albumul „Sauvage”

0
DISTRIBUIȚI

Carol „Țucu“ Bleich, fostul membru al formațiilor ABRA și Cargo a lansat astăzi albumul discografic „Sauvage”, chiar de ziua sa de naștere. „De ziua mea împărtășesc cu voi bucuria apariției albumului SAUVAGE. Îmi este cel mai mișto cadou ever. În Timișoara îl găsiți în librăria La Două Bufnițe și la Viniloteca. În foarte scurt timp va intra și în rețelele Humanitas și Cărturești. Tot în scurt timp se va inaugura și site-ul albumului“, spune acesta.

Țucu Bleich și-a început activitatea muzicală din Timișoara în anul 1973, pe vremea când era elev în clasa a 11-a la Liceul Industrial Nr. 10. Primele sale apariții în fața publicului au avut loc alături de Eugen Eliu, timișoreanul care a compus textul piesei care a câștigat selecția națională a concursului Eurovision din Georgia. Din 1975 și până în 1980 Țucu a făcut parte din trupa TEST, care în acea vreme era formația centrului universitar din orașul nostru, iar mai apoi a fost component al trupelor ABRA și Cargo. Țucu a părăsit țara noastră în 1987, într-o barcă gonflabilă și după o serie de aventuri inedite a ajuns în Germania.

„Melodii care ating, cuvinte care pătrund formează cântecele acestui album ce vibrează corzile sensibile ale ascultătorului Mai apropiat de zenitismul târziu al lui Leonard Cohen decât de protest song-ul lui Woody Guthrie filtrat de Bob Dylan, Țucu Bleich și-a șlefuit îndelung trăirile în spațiul generos și multisensual al limbii române.


La o primă audiție te cuceresc textele cu umor, sarcasm, autoironie, sinceritate, speranță, chiar amnezie (titlul uneia dintre piese!) sau abandonul plăcut al resemnării («Ultima»). Acest disc de autor complet (muzică, text, producție) are calitățile vinului maturat care, sorbit în singurătatea magneților, redă acea stare în care melopoeții animă partitura sufletului. Cu o biografie bogată în experiențe muzicale, împărtășite cu personalități cunoscute ale muzicii românești, lui Țucu Bleich nu i-a fost deloc dificil să apeleze la muzicieni precum Ilie Stepan, Adrian Bărar (cu unul din cele mai frumoase solouri ale regretatului lider Cargo, în piesa «Singur»), Mircea Bunea, Victor Miclăuș, Toni Kuhn și alți colaboratori cu care a reușit să creeze acea chimie sonoră a discurilor unor mari designeri ai muzicii mondiale (Peter Gabriel). 14 cântece se înșiră ca niște borne ale vieților asumate sau imaginate, ca efectul unui eau sauvage care ne înmiresmează momentul și ne stârnește dorința de a repeta experiența”, a spus criticul muzical Mimo Obradov despre discul lui Țucu Bleich.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.