Timişoreanul Emil Dăncăneţ, coleg la lot cu David Popovici, concurează la Europeanul...

Timişoreanul Emil Dăncăneţ, coleg la lot cu David Popovici, concurează la Europeanul de Înot pentru Juniori

1
DISTRIBUIȚI
Foto: CSU Politehnica Timişoara – Nataţie / Facebook

Mâine, la Complexul Olimpic de Natație Otopeni, începe Campionatul European de Înot pentru Juniori iar Timişoara este reprezentată de sportivul lui CSU Politehnica, Emil Dăncăneţ. Tânărul de 18 ani va concura în probele de 50 de metri şi 100 de metri bras.

Dăncăneţ (18 ani) e coleg la lotul naţional cu fenomenalul David Popovici, „atracţia” principală a competiţiei de lângă Bucureşti, proaspătul campion mondial la seniori la 100 m și 200 m liber la Budapesta, unde a stabilit şi trei noi recorduri mondiale de juniori.

Emil este pregătit de antrenorul său de la club – Sabin Avram, ajutat de Dragoș Neagu (preparator fizic și kinetoterapeut) și Alex Ardelean (antrenor asistent).

Competiția poate fi urmărită în direct în transmisiunile TVR până în 10 iulie.


Dăncăneţ a câştigat recent medalii de aur în Cupa României (seniori şi tineret), la 50 m bras, 100 m bras şi cu ştafeta x100m mixt masculin. Mâine, de la ora 10, încep calificările inclusiv pentru sportivul timişorean în proba de 50 m bras. Semifinalele probei sunt programate la 17.57. Sâmbătă, 9 iulie, e ziua în care se va concura la 100 m bras.

Emil Dăncăneţ, alături de antrenorul Sabin Avram

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.