Poliția de frontieră a anunțat că a luat măsuri pentru fluidizarea traficului în punctele de frontieră, având în vedere că se așteaptă o creștere a traficului în acest sfârșit de săptămână.
Potrivit unui comunicat al Poliției de frontieră, au fost dispuse măsuri de suplimentare a personalului până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, respectiv suplimentarea arterelor de control în funcţie de dinamica valorilor de trafic. Astfel, zilnic, aproximativ 4.000 poliţişti de frontieră desfăşoară, în această perioadă, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat.
De asemenea, au fost contactate autoritățile statelor vecine, în vederea stabilirii unor măsuri comune, astfel încât controlul de frontieră să se desfășoare cu operativitate.
Polițiștii estimează că cele mai tranzitate puncte de trecere vor fi cele de la frontiera cu Ungaria, sens în care recomandă tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se evite apariţia aglomerărilor.
La frontiera româno-ungară sunt deschise 12 puncte de trecere cu specific rutier pentru categoriile de mijloace de transport, astfel:.
-pe raza jud.
Arad: P.T.F. Nădlac, P.T.F. Nădlac II, P.T.F. Turnu, P.T.F. Vărşand
-pe raza jud. Bihor: P.T.F. Salonta, P.T.F. Borş, P.T.F. Borş II, P.T.F. Valea lui Mihai și PTF Săcuieni
-pe raza jud. Satu Mare: P.T.F. Urziceni şi P.T.F. Petea.
-pe raza jud. Timiș: P.T.F. Cenad.
De asemenea, la graniţa cu Bulgaria sunt operaționale 8 puncte de trecere a frontierei în regim internaţional pentru persoane, autoturisme şi camioane, astfel:
-pe raza jud. Constanţa: P.T.F. Vama Veche, P.T.F. Ostrov, P.T.F. Negru Vodă,
-pe raza jud. Călăraşi: P.T.F. Călăraşi
-pe raza jud. Giurgiu: P.T.F. Giurgiu,
-pe raza jud. Teleorman: P.T.F. Turnu Măgurele, P.T.F. Zimnicea,
-pe raza jud. Dolj: P.T.F. Calafat.