Primăria Timișoara pregătește un nou contract de salubrizare. Întâi se fac măsurători...

Primăria Timișoara pregătește un nou contract de salubrizare. Întâi se fac măsurători în oraș

1
DISTRIBUIȚI

Municipalitatea a anunțat că a fost demarată achiziția pentru serviciile de măsurare a suprafețelor străzilor, trotuarelor, aliniamentelor verzi, pistelor de biciclete, informații necesare pentru acțiuni de curățenie mai eficiente în Timișoara.

Actualul contract de salubritate stradală al primăriei, care a fost semnat cu aproape patru ani în urmă, în 11 februarie 2019, expiră în februarie 2023. Conform administrației locale, în acest contract doar o parte din spațiul public al orașului a fost prevăzut pentru efectuarea de lucrări de curățenie stradală.

„Am spus-o de multe ori, actualul contract de salubrizare stradală are multe deficiențe, pe care nu le vom repeta și cu viitorul contract. Salubrizarea domeniului public nu poate să se termine la marginea trotuarului, trebuie să includem și spațiul verde de lângă sau pistele de bicicletă sau malurile Canalului Bega. Nu putem să facem achiziții bazându-ne pe date și suprafețe imaginare, ci trebuie să avem suprafețe concrete, corect măsurate, pe baza cărora să putem face o estimare a costurilor viitorului contract de salubrizare și să oferim operatorilor care vor veni la licitație o situație reală a așteptărilor pe care le avem de la cel care va câștiga licitația”, a spus primarul Dominic Fritz.

De aceea, acum în vederea pregătirii caietului de sarcini pentru viitoarea licitație pentru servicii de salubrizare stradală, Primăria Timișoara colectează date privind suprafețele care vor fi introduse în viitorul contract.


În acest fel, stabilirea viitoarelor servicii vor fi prestate pe baza unor dimensiuni reale ale străzilor și trotuarelor, astfel încât să poată fi decontate lucrările efectiv realizate.  Și pentru că, de multe ori, se mătură strada și trotuarul, iar suprafețele mici de spații verzi adiacente nu se curăță, nefiind în contract, se va analiza oportunitatea includerii în viitorul contract de servicii de salubritate și a acestor aliniamente stradale.

În acest context, Primăria Timișoara a demarat achiziția serviciilor de întocmire a documentației „Studiu privind efectuarea de măsurători ale străzilor din municipiul Timișoara și determinarea lungimii, lățimii și suprafeței necesare pentru stabilirea suprafețelor de salubrizare stradală”.

Realizarea studiului presupune: măsurarea lungimii și lățimii străzilor, trotuarelor, pistelor de biciclete, parcărilor, podurilor, aliniamentelor de spații verzi situate între trotuar și carosabil sau între benzile de circulație, pistele de biciclete, malurile Canalului Bega, ce fac obiectul activității salubrizării stradale. Studiul va constitui o sursă de informaţii corectă și necesară pentru determinarea suprafețelor propuse pentru salubrizare, pentru întocmirea graficelor cu frecvența de execuție și determinarea volumului anual de lucrări.

Valoarea totală estimată pentru acest contract de măsurători este de 153.104 lei fără TVA.

Ofertele sunt așteptate până la 21.07.2022, ora 15.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.