Rezident Ex împlinește zece ani de existență: „La Timișoara vom cânta piese...

Rezident Ex împlinește zece ani de existență: „La Timișoara vom cânta piese de pe cele două albume ale noastre, cu mare bucurie și poftă și într-o companie cum nu se poate mai selectă“

0
DISTRIBUIȚI
Tavi Iepan și Ovidiu Ioncu Kempes

Formația Rezident Ex aniversează zece ani de existență printr-un concert deosebit, care va avea loc în cadrul evenimentelor care marchează sărbătorirea Zilei Timișoarei, care vor avea loc în acest an în Parcul Rozelor.

Primul concert al formației a avut loc în data de 3 august 2012 tot în cadrul Zilei Timișoarei, iar de-a lungul anilor trupa a editat albumele Alpha și Audio Doping. De această dată, Rezident Ex revine în fața fanilor sub formula de Reloaded, alături de Ovidiu Ioncu „Kempes”,. Fostul solist al celor de la Cargo a plecat în luna mai a anului 2003 în Australia, și a revenit în țară în 2012 ca solist Rezident Ex , iar un an mai târziu a părăsit formația.

„Rezident Ex Reloaded este o nouă etapă în odiseea formației, după o perioadă destul de incertă cu pandemie și restricții. Suntem din nou la start și în data de 3 august împlinim frumoasa vârstă de zece ani, adică abia am trecut de prima tinerețe. Ce pșutea fi mai frumos decât să urcăm pe scenă la Timișoara, orașul nostru drag, unde am avut și primul concert? De data asta cântăm la Ziua Timișoarei în data de 2 august chiar de ziua de naștere a prietenului nostru de la baterie, Mark Cross, așa că petrecerea va ține până pe 3 august. De ce am hotărât să revenim pe scenă în formula de Reloaded? Pentru că după atâția ani trăiți și investiți în acest mod de a trăi, nici nu mai poți altfel. Face parte din tine, e ca și cum respiri. Starurile de rock de vârsta a treia urcă în continuare pe scenă.


Nu o fac pentru bani sau glorie, că au din amândouă destul și jobul nu e deloc ușor….și totuși o fac. Când vorbeam de bani, nu mă refeream la artiștii din România. Noi am făcut muncă patriotică, bani au făcut trupele din Vest sau cele din Serbia și Ungaria. La noi, pe vremuri, la o sală de sport vândută cu încasări de 30-40 mii de lei trupa primea pe atestate 1500 sau 1800 lei“, spune Tavi Iepan.

Programul muzical al Zilei Timișoarei din 2022 include concerte cu Allover, JazzyBit și Horia Brenciu (1 august), Rezident EX Reloaded și Phoenix and Friends (2 august) și Emir Kusturica (3 august). Albumul de debut al trupei Rezident Ex, Alpha a fost lansat în 2013 cu un turneu care a inclus şi o oprire la clubul Daos din Timişoara. Cel de-al doilea album discografic al trupei „Audio Doping“ a fost lansat în 2017 și a inclus un concert de lansare la Timişoara, în incinta Teatrului Maghiar de Stat „Csiki Gergely”, ocazie cu care muzicienii au avut parte şi de prezenţa invitaţilor speciali Leo Iorga, Vlady Cnejevici şi Teo Boar. În ceea ce privește planurile de viitor ale formației, Tavi Iepan ne-a dezvăluit faptul că Ovidiu Ioncu „Kempes“ a înregistrat alături de ei câteva piese noi în Hamburg.

„La Timișoara vom cânta piese de pe cele două albume ale noastre, cu mare bucurie și poftă și într-o companie cum nu se poate mai selectă. Phoenix împlinește 60 de ani și le urăm Mulți înainte. Răspunsul standard la întrebarea ce planuri avem pentru următorul cincinal ar fi fost „Să-l facem în patru ani jumate ” Bine că generația tânără nu înțelege gluma asta. Nu mai facem planuri cincinale și nici nu recomand nimănui. Trebuie trăit în prezent este important să ne bucurăm de moment . Muzical lucrăm la un material nou , Ovidiu a fost la Hamburg si am început imprimările la mai multe piese . Pe lângă asta sperăm să mai avem câteva concerte în toamnă și suntem deschiși la propuneri noi“, a mai adăugat Tavi Iepan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.