SCM Politehnica a câştigat cu Minaur într-un prim test spectaculos al verii....

SCM Politehnica a câştigat cu Minaur într-un prim test spectaculos al verii. O revenire în alb-violet cu multe goluri

0
DISTRIBUIȚI
Foto: SCM Politehnica Timişoara – Facebook

SCM Politehnica a disputat azi primul joc de verificare pentru pregătirea stagiunii 2022-23 a elitei la handbal masculin. Adversarul alb-violeţilor a fost rivala din Baia Mare – Minaur, astfel că a rezultat şi un duel destul de spectaculos, câştigat la limită de gazdele bănăţene, scor 31-30 (13-16).

Alb-violeții au avut 11-7 și 30-27, dar oaspeţii, graţie şi paradelor portarului au avut avantaj la pauză – unul consistent, de trei goluri.

SCM Politehnica nu a mizat pe columbianul Mosquera Mayo, a cărui viză este așteptată zilele acestea.


Nu au participat la joc nici o parte din componenţii prezenţi la Men’s 20 EHF Championship (Varna, Bulgaria): Cîtu, Dumitrescu, Bordeanu şi Bran.

De remarcat revenirea cu poftă de gol a sârbului Filip Marjanovic, cel mai bun marcator al lui Poli în meci, cu opt reuşite, semn că jucătorul ajuns la 33 de ani nu şi-a pierdut din calităţile din prima sa perioadă pe Bega.

Marcatori SCM Poli: Marijanovic 8 goluri, Fenici 6, Sadoveac, Baican – câte 5, Cîmpan, Chira – câte două, Cristescu, Szabo – câte unul. Portari: Lazăr 8 parade (din 21 de aruncări), Pal 9/27.

La sfârșitul săptămânii, alb-violeții se deplasează la Buzău, unde vor disputa două meciuri amicale împotriva prim-divizionarei din localitate. La întoarcere, echipa timişoreană se va opri la București, pentru o partidă cu campioana Dinamo București, programată marți, 2 august.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.