Teatrul Național din Timișoara, planuri de refacere a Sălii 2, pentru anul...

Teatrul Național din Timișoara, planuri de refacere a Sălii 2, pentru anul Capitalei Europene a Culturii

0
DISTRIBUIȚI

Rostul și rolul de creator de spectacole pe care și l-a asumat teatrul național timișorean, urmărind totodată excelența și profesionalismul, se concretizează și în deschiderea unor drumuri noi în direcția civismului, astfel încât, cu mijloacele artei sale, să poată oferi un contur identitar orașului, prin punerea în valoare a unor locuri particulare, care dau unicitate orașului.

Un astfel de loc este Sala 2 a teatrului, aflată în Parcul Civic, care a aparținut bastionului Theresia. Construcția a fost ridicată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și a avut diverse destinații: manej, depozit, arhivă, spațiu de expoziții, sală de sport  în ultimele decenii ale secolului trecut, și, în cele din urmă, sală de teatru, stilul eclectic al construcției pretându-se pentru această destinație.

Primele spectacole în acest spațiu au avut loc în anul 2008, după câteva intervenții de urgență și operațiuni de igienizare. Forma pe care o are în acest moment Sala 2 TNT datează din anul 2009, când întreaga clădire a trecut printr-o refacere de amploare care a presupus construirea unei structuri autonome în interiorul zidurilor fostului manej, crearea și utilarea spațiului destinat scenei și a celui destinat publicului, dar și crearea unui nivel destinat cabinelor, sub nivelul sălii de spectacole.


După lansarea proiectului Timișoara – capitală europeană a culturii, Sala 2 a fost trecută din proprietatea municipiului în domeniul public al statului  și în administrarea TNT, ea devenind un spațiu exclusiv al teatrului, iar ministerul Culturii a inclus refacerea sălii în programul de finanțare a proiectului capitalei culturale europene – 2023.

„Naționalul timișorean construiește astăzi un teatru pentru mâine, pentru generația viitoare. Sala 2 TNT reprezintă o expresie a evoluției societății în termenii civilizației și ai educației. Este un proiect vizionar care depășește cu mult granițele prezentului și întruchipează, în cel mai concret mod, o moștenire valoroasă pentru viitor a Capitalei Europene a Culturii. Căci despre asta este vorba, în definitiv: anul 2023 transformă Timișoara într-o placă turnantă care va transporta România dinspre trecut înspre viitor. Așa cum o pregătim acum, așa vor trăi oamenii în viitor. Iar Teatrul Național din Timișoara este ferm în opțiunea lui asumată de a construi o infrastructură culturală durabilă, valoroasă, accesibilă și de perspectivă”, precizează Ada Hausvater, managerul Teatrului Național.

Proiectul presupune o refacere a sălii conform standardelor spectacolului de teatru contemporan, dar și protejarea zidurilor rămase din bastionul cetății, menite să-i sporească atractivitatea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.