„Hayastani Șakar”, prima ediție a festivalului armenesc la Timișoara. Vezi programul

„Hayastani Șakar”, prima ediție a festivalului armenesc la Timișoara. Vezi programul

0
DISTRIBUIȚI

Timișoara găzduiește la sfârșitul acestei săptămâni prima ediție a Festivalului Armenesc „Hayastani Șakar”, organizat de comunitatea armenilor, propunându-și  să prezinte cultura și tradițiile acestei etnii care trăiește de sute de ani pe teritoriul României și a avut parte de numeroase persecuții din partea regimului comunist. Deschiderea va avea loc vineri, 5 august, la ora 18:30, în Parcul Rozelor, cu o alocuțiune rostită de Excelența Sa Sergey Minasyan, ambasadorul Republicii Armenia în România, și în prezența lui Varujan Vosganian, președintele Uniunii Armenilor din România, a lui Petru Papazian și Gabriel Stepanian, președintele și vicepreședintele sucursalei timișorene a UAR și a altor invitați speciali, festivalul fiind organizat la împlinirea a 90 de ani de la înființarea fabricii de zahăr din Timișoara de armeanul Frenkian Harutiun.

De la ora 20:00, programul primei seri va cuprinde dansuri tradiţionale armeneşti, româneşti, maghiare, germane şi sârbeşti, cu formaţii ce vor evolua pe scena din Parcul Rozelor, urmate de un concert susținut de Cosmin Rafael Bălean Band și de o seară de film Armine Vosganian.


A doua zi a festivalului va începe la ora 17:00, cu un concurs de desene pentru copii cu tematică armenească, cu participarea copiilor de la Fundaţia Rudolf Walter Timişoara, iar la ora 19:00 va avea loc lansarea cărții „Minuni trăite”, semnată de Corina Chiriac, urmată de un concert susținut de cunoscuta solistă. La ora 21:00 e programată o seară de teatru, cu spectacolul „În largul mării” de Slawomir Mrozek, în regia lui Vinicius Tomescu, iar la ora 22:00, o seară de film Florin Kevorkian.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.