Maşina în care se afla şi ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, se deplasa pe Autostrada Soarelui, în sensul de mers Bucureşti-Constanţa.
Miercuri, 3 august, în jurul orei 15.50, poliţişti din cadrul Biroului de Poliţie Autostrada A2, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe A2, sensul de mers Bucureşti – Constanţa, au depistat, la kilometrul 139, un bărbat în vârstă de 28 de ani care conducea un autoturism cu nu mai puțin de 235 km/h.
„Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2.900 de lei, totodată fiindu-i reţinut, în vederea suspendării, permisul de conducere pentru 120 de zile”, transmit poliţiştii.
Conform martorilor, în autoturismul marca Mercedes Benz se afla, pe scaunul din dreapta, chiar Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului.